Nu am putut niciodata sa citesc blog-urile sau site-urile anonime. Caci eu nu le nu inteleg rostul: daca consider ca am ceva de spus, o spun cu tarie si convingere si sunt cu totul, cu numele si cu toata fiinta mea, in spatele afirmatiilor mele. Daca nu am curajul sa-mi spun numele si fac totul anonim, oare cat stau eu atunci in spatele acelor povesti, afirmatii, sfaturi samd?? Si tocmai de aceea, pt. ca in spatele acestui blog sta un om in carne si oase, care doreste sa fie autentic si sa-si imparta comorile sufletesti si cu cei din jur, gasesc ca este foarte bine sa mai fac din cand in cand si cate un bilant. Chiar daca nu imi face cu adevarat placere sa-mi amintesc iar si iar lucrurile triste si dureroase din trecut, totusi rezultatul pozitiv de sub linia pe care o pot trage ma bucura mult si-mi confirma, ca ma aflu in continuare pe calea cel buna.
Mai jos, ultimul bilant al vietii mele, scris deja in iunie pentru o campanie faina pro-veganism, care din pacate nu a mai avut loc:
Hrana vieţii
Nici nu aș mai putea spune acum cu exactitate, când a
început "Marea Schimbare" - cândva prin 1999, anul naşterii fiului
meu. A intrat încet-încet în viața mea, pe nesimțite, ca o șoaptă dulce de
iubire, adusă de oameni buni și frumoși la suflet. Schimbările bruște, de
pe o zi pe alta, nu au fost niciodată partea mea tare - probabil, prea multe am
moștenit din firea molcomă și așezată a străbunilor mei moldoveni… Și deși eram
conștientă de ani buni de necesitatea modificării mai multor părți esențiale
ale existenței mele, am avut nevoie de foarte mult timp, ca să-i fac cu
adevărat loc schimbării și să-i dau voie să intre cu toată puterea sa şi în
viața mea.
Nevoia te învață. Într-adevăr, ea mi-a fost și mie cel
mai bun profesor. Am devenit un bolnav cronic, încă din copilărie, iar cu trecere timpului, problemele se accentuau din ce în ce mai tare. Suferem de la 4 ani de carii și infecții dentare (eram unul dintre cei mai buni pacienți ai stomatologilor, din pacate, primele plombe cu amalgam mi-au fost puse deja la 4 ani!!), sinuzită,
migrene, bronșită cronică, pneumonie, otită, amigdalită, acnee, tensiune foarte
scăzută, infecții urinare permanente. În jurul vârstei de 24
de ani, s-a descoperit că aveam și poli-chisturi ovariene. La 25 de ani, m-a ajuns
diagnosticul de început de artroză (într-o dimineaţă, nu am mai putut să mă dau
jos din pat: avem dureri atroce la genunchiul drept, cu chiu şi vai am ajuns la
medic şi am fost imobilizată la pat aproape 3 săptămâni), cu un pronostic
tragic pentru mine: medicul m-a asigurat că nu voi mai putea schia sau alerga
vreodată. La 28 de ani, deja ajunsesem la parodontoză. În jurul vârstei de 30
de ani, dermatită atopică, urmată câțiva ani mai târziu de psoriazis. La nici
35 de ani eram mai mult moartă decât vie, eram nevoită să iau de câteva ori pe
an antibiotice și sulfamide, nu puteam pleca nicăieri fără aspirină și
algocalmin în geantă, căci mereu mă durea ceva. De aceea, m-am decis să-mi fac
un super-control general (în Germania): din creștet și până la vârfurile
degetelor, s-a controlat tot ceea ce se putea controla. La ședința de evaluare
a rezultatelor, medicul mi-a comunicat, ușor contrariat, că aveam rezultate mai
bune ca ale unei fete de 17 ani. Ba chiar s-a simțit jignit de întrebarea mea
logică: "Și atunci, de ce mă simt atât de prost și sunt atât de des bolnavă?"
Nu mi-a răspuns explicit, dar m-a lăsat să simt părerea lui - căci pentru el
era clar: avea de-a face ori cu o ipohondră, ori cu o simulantă, ori pur și
simplu cu o cucoană fără altă ocupație și cam plictisită de viaţa sa, care
bate, în lipsă de altceva, cabinetele medicale. Toate rezultatele vorbeau o cu
totul altă limbă, față de limba simptomelor mele. În Moldova, lumea are o
vorba: m-am dus bou și m-am întors vacă. Cam așa m-am simțit și eu, căci
în afară de părerea de rău pentru banii aruncați pe fereastră, nu m-am ales cu
nimic din toată această investigație. Căci cum puteam eu să cred că sunt
sănătoasă tun (conform rezultatelor), când eu aveam în permanență cate o problema de sanatate, care imi scadea considerabil calitatea vietii??
Trebuie însă să recunosc
sincer, că medicina naturală îmi ieșise deja în cale foarte devreme, de foarte
multe ori în viață. Bunicul meu, preot ortodox, avusese o mare pasiune pentru
plantele medicinale și remediile naturaliste, pe care i-o transmisese și mamei
mele, astfel încât la noi în familie, bolile se tratau întotdeauna ȘI cu remedii
naturale: antibioticele se luau cu ceaiuri de plante, la orice amigdalită
făceam și gargară cu sare și diferite infuzii de plante, la crizele de sinuzită
făceam și inhalații, la bronșită sau pneumonie, împachetările cu seu de
oaie erau la ordinea zilei samd. Mama nu a avut din păcate niciodată curajul să mă
trateze singură, NUMAI cu remedii naturale, de câte ori mă îmbolnăveam (și am
fost un copil extrem de bolnăvicios), eram prezentată medicului pediatru.
La începutul anilor `70, antibioticele erau încă considerate un fel de
medicamente-minune, astfel încât mi-au fost prescrise de la vârste fragede, din
păcate, cu foarte mare generozitate. Îmi amintesc, că ani mai târziu, la 33 de
ani, după ce avusesem a treia amigdalită în numai patru luni, mi s-a făcut în
cele din urmă o antibiogramă (luasem de fiecare dată antibiotice prescrise pur
și simplu "dupa ureche", fără să se controleze dacă îmi folosesc cu adevărat sau nu!), iar medicul
de familie a fost pur și simplu oripilat văzând rezultatele: din 25 de preparate,
nu mai aveam rezistenţă decât la 3 preparate - corpul meu mai reacționa doar la
medicamentele noi și foarte puternice, antibiotice care se prescriu în mod
normal numai în cazuri extrem de grave și nu pentru o simplă amigdalită.
Încă din tinerețe mă
"lovisem" și de Valeriu Popa: o cunoștință îmi povestise pe la
mijlocul anilor `80 cum se vindecase tatăl ei de cancer de colon în stadiu
terminal cu un post negru de 40 de zile și un regim alimentar cu hrana vie,
totul după sfaturile lui Valeriu Popa. Ascultand povestea, am SIMTIT instantaneu ca ea ascunde un adevar divin si ca este VITALA, nu doar pentru mine, ci pentru intreaga lume...
Mai târziu, ajunsă în Germania, "mi-a căzut în mână" și cartea lui Frank Konz, președintele Alianței pentru Sănătate din Germania, probabil cea mai veche și mai mare asociație raw vegan din lume. Atât povestea lui (se vindecase de cancer în stadiul II, fără operație, doar cu hrana vie), cât și poveștile membrilor asociației (care la rândul lor se vindecaseră de cele mai grave boli - cancer, scleroză multiplă, poliartrită reumatoidă, psoriazis șamd - doar prin schimbarea modului de viață și de alimentație), mi-au dat tare mult de gândit. Din păcate, nu am putut la acel moment să cred că soluția poate fi atât de simplă. Ironia sorții, am spus și am gândit atunci, exact replica pe care o primesc acum, de nenumărate ori de la cititorii blog-ului: "Nu pot să cred, că doar prin schimbarea alimentației se pot vindeca boli letale. Dacă ar fi adevărat, nu ar ști atunci și milioanele de medici din lume?" Franz Konz a lăsat însă o urmă foarte adâncă în mintea mea, de nenumărate ori m-am tot întrebat: şi dacă totuși Franz are dreptate!?....
Însă, nu eram încă pregatităm
şi nu aveam curajul să încerc şi altceva. Şi deşi am continuat să merg la
medicii alopaţi, înghiţind ascultatoare toate medicamente prescrise și făcând toate
tratamentele recomandate, dar niciuna din afecțiunile de care sufeream nu a fost
vindecată, cumva le "târam" pe toate după mine și de la an la an se
mai adauga ceva nou. De-abia când la 35 de ani am aflat că sunt iar
însărcinată, am reușit să ies din caruselul medicamentelor de sinteză
(eram dependentă), cu ajutorul homeopatiei şi al unui medic pediatru antroposof de
excepţie, care tratându-l numai prin metode naturale pe fiul meu, m-a ajutat enorm pe mine: am decis atunci, pe cont propriu, de dragul sufletului pe
care-l purtam în pântec, să nu mai iau decât remedii homeopatice sau 100%
naturale. Ușor nu a fost, mai ales, că am făcut tocmai în timpul sarcinii tuse
convulsivă (deși fusesem vaccinată contra tusei convulsive cu puţini ani în urmă!). Dar totul vine în
viață la timpul cuvenit….
Şi iar nu-mi rămâne decât să
repet: nevoie te învață. La 36 de ani, m-am trezit într-o bună dimineață
cu un ochi tumefiat. M-am dus la medicul de casă, care mi-a controlat ochiul și
m-a întrebat dacă m-am lovit (exact așa arătam). I-am spus că nu și el a
insistat. "Dar poate ați dat cu capul în ușa unui dulap?". Iar i-am
răspuns că nu. Enervat, m-a întrebat dintr-o data foarte direct: "Dar
poate aveți probleme cu soțul?". În acel moment, mi-a căzut și mie fisa și
am înțeles unde bătea el tot timpul. L-am asigurat că nici soțul meu nu m-a
agresat în vreun fel. Atunci mi-a spus că problema mea îi depășește competența
și a sunat personal la oftalmolog, că să aranjeze să fiu primită imediat. La
oftalmolog, următoarele controale. S-a analizat tot ce se putea analiza. Iar nu
aveam "nimic", nici măcar o mică infecție..... Oftalmologul m-a trimis
mai departe la ORL. Aici, alte controale, analize, ecografie, radiografie. Iar
nimic. Noroc că de data asta se vedea cu ochiul liber că aveam
"ceva", nu mai putea nimeni să spună nici că sunt ipohondra, nici că
simulez. Dintr-o data, medicul ORL-ist a încetat să mai îmi controleze capul și
a trecut la picioare, la mâini și a început să-mi pună nişte întrebări care mie
mi s-au părut mie foarte suprinzatoare. Ca prin farmec, atitudinea lui s-a
schimbat total. Mi-a comunicat pe un ton grav, că supectează că aș suferi de
scleroză multiplă - pentru confirmare, trebuia să-mi fac un RMN. Mi-a scris
trimiterea pentru spital și a insistat să mă duc imediat. Am ieșit pe trei
cărări din cabinetul lui. Cu fetița mea de 11 luni în brațe și cu băiețelul meu
de aproape 5 ani de mână, am rămas ca bătută în cuie pe stradă, învăluită de
lumina blândă a soarelui de toamnă timpurie. Eram parcă într-un vis. Copiii
erau foarte obosiți, ca de obicei nu avusesem cu cine să-i las și-i cărasem
după mine în toată odiseea mea medicală. M-am decis să NU mă duc la spital, ci
acasă. Aveam nevoie de timp de gândire. Aveam nevoie de liniște și de echilibru
în suflet.
În toți anii care trecuseră,
recitisem mereu și mereu cartea lui Franz Konz. Luasem într-un fel hotărârea,
că dacă fac vreodată o boală gravă, să încerc mai întâi de toate metoda
naturală. Am rupt trimiterea și am hotărât să-l cred în cele din urmă pe Franz
Konz, să admit că nu există de fapt niciuna din cele peste 40.000 de boli
"descoperite" de medicina alopată, ci exista numai UN MOD GREȘIT DE
VIATĂ. M-am decis să am încredere, că în momentul în care mă voi reîntoarce la
un mod natural de viatăƒ (cu o alimentație bazatăƒ pe hrana vie vegană, cu
mișcare fizică în aer liber, cu îngrijirea cu sfințenie a trupului, sufletului
și minții), respectând cu strictețe legile naturii, organismul se va
"vindeca singur" de absolut toate bolile. Am decis că eu nu am SM -
căci doar nu puteam avea ceva ce nu există. Am hotărât să îmi asum
responsabilitatea pentru propria sănătate. Căci știam prea bine ce înseamnă
tratamentul sclerozei multiple: în familia soțului meu, fusese un astfel
de caz foarte trist (verișoara lui, care deși a urmat absolut toate tratamentele
medicinei alopate, a murit la numai 48 de ani, după 20 de ani de suferința,
dintre care 15 ani fusese imobilizată mai întâi în căruciorul cu roțile și apoi
la pat), iar pentru mine, această perspectivă nu reprezenta o alternativă
acceptabilă.
Spre norocul meu, urma să ne
mutăm la țara, într-o casă ecologică de lemn, cu grădină, la marginea unui sat
liniștit, în locul de unde începeau câmpurile și pădurile. Da, totul vine în
viață la timpul cuvenit… Acum puteam permite uşor schimbării să între în viață mea.
Am trecut la
un mod de alimentație și mai strict (trecusem deja de mai multe luni, la
un regim integral de alimentație fără proteină animală după dr. Bruker, căci
fetiță mea făcuse la numai 2 săptămâni dermatită atopică și pentru că o
alăptam, trebuise să-mi schimb eu drastic regimul alimentar - din păcate, nu
eram 100% consecventă, dar chiar şi aşa, deja văzusem clar ce diferenţă enormă
era faţă de o alimentaţie "obişnuită" cu carne, ouă şi lapte), am
început să mănânc foarte multe plante din flora spontană, căci trăiam acum
într-un adevărat paradis, am mărit constant procentul de hrana vie, făceam
mișcare zilnică, umblam în grădină numai în picioarele goale, mă culcam foarte
devreme și dormeam, fie vară, fie iarnă, cu geamul deschis, mergeam în fiecare
dimineață prin rouă și așteptam răsăritul soarelui, îmi cultivam singură o mare
parte din fructele și legumele pe care le consumam (cumpărăm deja numai bio de
ani buni), făceam băi de soare, nu mă mai uitam la televizor, am
desființat telefonul fără fir din casă și mi-am privit telefonul mobil ca pe un
aparat deosebit de folositor în cazuri de ugenţă și forță majoră și tot
așa mai departe. Am primit cu mare bucurie în viața mea o mulțime de oameni
minunați: Franz Konz, Elena Niţă Ibrian și nenumărați medici, răspândiți în toată lumea,
care descoperiseră puterea tămăduitoare a hranei vii (mi-a făcut o plăcere
deosebită să adun cât mai multe dintre poveștile acestor medici). Am citit în
acest scop enorm și, pe neaşteptate și parcă dintr-o dată, am ajuns astfel să
încep să mă cunosc pe mine însămi. După aproape 40 de ani…
Toate aceste măsuri mi-au folosit foarte mult, mi-am
recăpătat într-adevăr sănătatea. Ba mai mult, am atins o stare
de sănătate pe care nu o cunoscusem niciodată, pe care nici măcar nu o credeam ca fiind posibilă pentru mine. Căci dintotdeauna, fusesem consolată de medici, că eu am
o constituție mai slabă și sunt mai labilă. Și dintr-o data, mă simțeam în
stare să mut parcă și munții.
Hrana vie, mai bine spus hrana
vieţii, este cu mult mai mult decât o simplă dietă sau un altfel de mod
de alimentație - este un adevărat mod de viață. Iar pentru mine, a fost cea mai
profundă și mai însemnată revelaţie a vieții mele. Am început să integrez
mâncarea nepreparata termic în alimentația mea, doar strict din motive de
sănătate, dar de-abia așa, numai datorită hranei vii, am ajuns să
descopăr cu adevărat lumea și viața - dintr-o data s-a deschis parcă în față
mea o nouă dimensiune! M-am simțit pentru prima dată în viața mea, ca fiind
parte integrantă a naturii, m-am simțit dintr-o data protejată și în siguranță,
am descoperit cât este de minunat să te trezești dimineața și să fii fericit și
plin de mulțumire, aparent fără motiv, doar așa, pentru că exiști și pentru că
ești în mijlocul atâtor minuni. Astăzi, mi se pare absolut normal, să mă bucur
că pot vedea și eu, tot mai des, "mâna" lui Dumnezeu, în tot
ceea ce mă înconjoară. Reușesc să conștientizez acum din ce în ce mai des,
valoarea, perfecțiunea și frumusețea fiecărei pietricele, a fiecărei flori, a
fiecărei buruieni, a fiecarei fiinţe și înțeleg tot mai bine unicitatea și
importanţă fiecărui suflet (lecţia este încă în plină desfaşurare, se va
încheia de altfel cu ultima mea suflare). Și în cele din urmă, am avut acum
curajul să-mi pun deschis întrebările, pe care ani de zile le-am ignorat sau
le-am alungat, ca pe niște muște care mă deranjau teribil învârtindu-se
permanent în jurul capului meu: întrebări privind chemarea mea și menirea mea
pe acest pământ - adevăratul sens al vieții mele.
Mi-am rezolvat cu hrana vie
absolut TOATE problemele de sănătate (singurele "medicamente" pe
care le-am luat au fost argila si remediile homeopate). Sigur că nu se întâmplă MAREA SCHIMBARE de pe o zi pe alta, răbdarea și încrederea sunt pietre de încercare
grele puse în calea călătorului, care a apucat-o pe acest drum. La început am
mâncat și eu, ca și mulți alții înaintea mea, foarte prost combinat și foarte
mult cantitativ, deoarece este nevoie de ceva timp (diferit de la om la om, în
definitiv, fiecare este altfel, fiecare vine cu povestea sa personală de
sănătate și deci are un alt punct de pornire!) până se obișnuiește corpul cu
noua senzație de saturație, care se instaleza bineînțeles și după o masă de
hrană vie, dar care este total diferită de senzația de a fi sătul după o
friptură cu cartofi prăjiți (pentru că nu te simți nici plin până la refuz,
nici umflat și nici greu după hrana crudă, cum te simți adesea după o masă
"normală", te poți gândi de aceea ușor, că nu ai mâncat destul și
ești tentat să mănânci mult mai mult decât este necesar)! Pielea mea
reacționează însă în continuare foarte prompt la orice factor negativ (de
exemplu, dacă mănânc fructe sau legume tratate cu chimicale sau chiar şi numai
la câteva curmale în plus), sunt însă între timp suficient de înțeleaptă ca să
nu trag concluzia pripită și falsă, că hrană vie nu ajută, ci să caut să văd
care este adevarata cauză din spatele aparantei cauze.
Am încredere deplină, că Dumnezeu nu a dat tuturor ființelor din lumea
această hrana necesară pentru a le asigura supraviețuirea și perpetuarea
speciei (să nu uităm că fiecare animal este perfect adaptat la mediul său de
viață!), și a lăsat tocmai omul fără hrana potrivită! Nicio ființă nu are
nevoie de suplimente alimentare, doar omul nu mai poate astăzi fără. Nicio
ființă nu are nevoie să-şi manipuleze hrana în fel şi chip: să o spele, să o
curețe, să o tăie, să o fiarbă, să o prăjească ş.a.m.d., omul este singura
ființă care nu mai reușește să supraviețuiască altfel (despre manipularea
genetica chiar nici nu mai este nevoie de spus ceva!). Doar omul
este sufient de nebun şi îngâmfat, astfel încât, chiar crede că
poate îmbunătăţi aşa Creaţia divina….
Nu mă mai las astăzi influențată și derutată de sloganurile medicilor
alopați (care la drept vorbind, nu au avut probabil niciodată ocazia în toată
cariera lor, să studieze un om cu adevărat sănătos) și ale industriei
farmaceutice (care este una din cele mai înfloritoare industrii din lume, ce
interes ar avea ea să fie oamenii sănătoși?!). Am învățat, că dacă un om se
oprește și-și trage sufletul, dacă gândește logic și cu bun-simț, descoperă
singur adevărul. Cum spune dr. Schnitzer: "Nimeni nu are nevoie să
`creada` ceva, căci fiecare poate verifica totul pe propria piele!"
Mesajul meu este simplu: așa cum sublinia dr. Bruker, "sănătatea este
în primul rând o problemă de informație”; de aceea, este necesar să ne
informăm, foarte temeinic de fiecare dată, să aprofundăm mereu teoria (trebuie
mereu alocat un timp de gândire asupra unui material citit, de cel puțin de 10
ori mai mare ca timpul necesar citirii materialului respectiv!!), să ne folosim
la maxim logica și bunul-simț, să trecem totul prin ciurul
propriului discernământ şi să ne reasumăm responsabilitatea pentru propria
sănătate. Și cel mai bine, să pornim singuri un experiment personal, care poate
ne va schimba viața: să încercam de exemplu, să mâncăm pentru o perioadă
dinainte prestabilită de timp numai hrană vie. Să ne păstrăm un timp de liniște
și pace în fiecare zi. Să încercam să ne adunăm puterile în mijlocul naturii,
căci ea este adevărată noastră casă. Și poate că o să-l regăsim așa pe
omul pe care Dumnezeu l-a creat de fapt la nașterea noastră, după chipul
și asemănarea Sa și pe care părinții, societatea, condițiile moderne de viață,
lumea etc. l-au prefăcut și l-au schimonosit după chipul și asemănarea lor.
Viața de la Dumnezeu este cea mai mare minune și cea mai de preț comoară pe
care fiecare o primeşte in dar - nu este atunci un mare păcat să irosim fără
niciun rost un astfel de dar?
Așa cum au demonstrat în
România Elena Nită Ibrian și Valeriu Popa în zeci de ani de viață naturală cu
hrana vie, așa cum se poate învăţa din experiențele adunate, de asemenea de-a
lungul a mai multor decenii, de miile de membri ale Alianței pentru Sănătate
din Germania și așa cum mi s-a confirmat și mie în experiența mea modestă
de peste 8 ani cu hrana vie, nu ne trebuie mai nimic pentru ca să ne
hrănim sănătos. Nu ne trebuie nici aparatură high-tech, nici nuci, semințe,
mirodenii și tot felul de prafuri, greu de procurat si foarte scumpe, de peste
mari și țări. Absolut necesare și suficiente pentru a trăi și a mânca
sănătos sunt de fapt doar două lucruri, de cu totul altă natură: dorința și
hotărârea de a o face.
Cunosc foarte mulți oameni
care și-au adunat acasă atâta aparatură, încât ar putea deschide chiar și un
magazin de specialitate. Oameni care au câteva rafturi ale bibliotecii ocupate
de cărțile despre o alimentație sănătoasă, iar cărțile de bucate și de
reviste cu rețete le umple până la refuz dulapurile bucătăriei. Dar de
cele mai multe ori, tocmai acești oameni sunt cei care NU reușesc să mănânce
sănătos. Tocmai ei nu sunt capabili să fie consecvenți și nu sunt în stare să
urmeze un stil de viață sănătos decât pentru intervale foarte scurte de
timp. Căci cine nu a înțeles principiile de bază ale unei vieți santoase nu va
reuși să găsească puterea de a rezista tentațiilor care ne ademenesc în viață
la tot pasul. Cine nu este convins (și convins poate fi numai cel care a testat
totul, un timp suficient de lung, pe propria piele) că numai o
viață naturală este cheia unei sănătăți perfecte, nu va reuși să iasă din
cercul vicios al obiceiurilor nesănătoase.
Nu faptul că nu avem rețete sau un anumit aparat la dispoziție ne va
împiedica să ne hrănim sănătos. Nu lipsa banilor, deci implicit accesul la
ingredientele scumpe și la evenimentele în vogă, ne va influența în mod
defavorabil starea de sănătate. Doamnă Elena Nită Ibrian s-a vindecat de cancer
și a trăit încă 60 de ani cu hrana vie, iar cei mai mulți ani, au fost în
vremurile când și o mașină de tocat era un mare lux. Cum ea s-a descurcat
atunci cu o răzătoare, un fund de lemn și un cuțit, oare nu am putea și noi să
o facem astăzi?
Poate ne folosim de fapt de toate aceste lucruri pe care NU le avem pentru
a ne justifica și scuza lipsa de voință?? Eu cred că dacă vrem cu adevărat
să devenim sănătoși, dacă vrem să mâncăm numai mâncare sănătoasă, dacă vrem să
renunțăm la toate obiceiurile dăunătoare, PUTEM să o facem. NIMENI și NIMIC nu
ne barează calea. Totul depinde numai de noi inşine.
Nu ne trebuie mai nimic pentru ca să ne hrănim sănătos. Nu ne trebuie nici aparatură high-tech, nici nuci, semințe și alte mirodenii și prafuri de peste mari și țări. Absolut necesare și suficiente pentru a trăi și a mânca sănătos sunt de fapt doar două lucruri, de cu totul altă natură: dorința și hotărârea de a o face.
Nu ne trebuie mai nimic pentru ca să ne hrănim sănătos. Nu ne trebuie nici aparatură high-tech, nici nuci, semințe și alte mirodenii și prafuri de peste mari și țări. Absolut necesare și suficiente pentru a trăi și a mânca sănătos sunt de fapt doar două lucruri, de cu totul altă natură: dorința și hotărârea de a o face.
 |
| Planul vietii |
Nu doresc să
"misionez", nu doresc să conving pe nimeni și nici nu aștept să
fiu crezută pe cuvânt! Din contra, sper să fiu doar un mic impuls, o scânteie și chiar vă rog să nu mă credeți! Citiți cât mai multe cărți, vizionați filme, cercetați pe toate părțile toate părerile, și pro, și contra, care vă cad în mână, aveți curajul să puneți întrebări, fiți insistenți și nu vă mai lăsăți duși de nas. După care retrăgeți-vă în liniștea adâncului sufletului vostru și gândiți-vă bine, apelând la logică și la bun-simț, privind totul critic și trecând totul, dar absolut totul, prin ciurul propriului discernământ: SAPERE AUDE (Îndrăznește să știi! Îndrăznește să gândești!). Iar la final ascultați cu atenție ȘI glasul inimii voastre: Și doar atunci veți ști cu siguranță, care este adevărul vostru.
Sunt multe
de povestit, dar știu că timpul și răbdarea cititorilor sunt limitate. Așa că
închei aici, nu înainte de a mai povesti un lucru important pe care mai-mai că
era să-l uit: în iarna 2015, am fost iar o săptămână la schi. Era foarte multă
gheață, iar pârtiile de pe muntele Jenner (Germania) sunt destul de grele. Genunchiul meu însă nu a mai dat niciun semn (deşi a intrat şi el odata cu
mine în al 48-lea an de viaţă), s-a comportat chiar exemplar. Este de mirare că
de multe ori, îmi vine chiar și mie greu să cred, că aș fi fost vreodată atât
de bolnavă?
Așa că
eu mă bucur în continuare tare mult și în tihnă de viață mea normală (despre
care mulți oameni ar spune poate că este modestă și insignifiantă - pentru mine
însă, o adevărată minune), iubesc viață și viața mă iubește la rândul ei și mă
răsplătește cu zile pline de împliniri și bucurii, cum nu mi-aș fi putut
imagina, cu numai câțiva ani în urmă, nici măcar în cele mai frumoase vise ale
mele...
Cu mare drag și din tot sufletul,
Luana Mihaela Walter - Atelier de Sanatate Naturala
- Consilier holistic de vindecare (Germania);
- Mentor, educator si coach de nutritie, cu specializare in alimentatia naturala integrala, cu plante din flora spontana;
- Fito-practician/herbalist cu specializare in plantele comestibile din flora spontana si crearea unor amestecuri energetice personalizate de ceaiuri din plante salbatice;
- Membru al echipei de la Gradina de Plante Medicinale Riegenhof din Mainhardt (Germania);
- Membru al asociatiei si cultivator de plante la Manufactura de Plante Baden-Württemberg (Germania);
- Autor de carti si articole de specialitate si organizator de ateliere si seminarii despre hrana vie/raw food cu plante din flora spontana.
Belgia, iunie 2015
P.S. Si mai doresc sa impartasesc si cu voi, cu iubire si recunostinta, o mica parte din bogatiile toamnei, pe care mi le daruieste natura in gradina:
De maine sunt in vacanta de toamna: Ma asteapta o casuta linistita si batrana, cu foc in soba, intr-un anumit fel, undeva la capatul lumii. Si poate tocmai de aceea, taman la inceptul ei....
P.P.S. Cumva iar ma lupt tare cu modficarea unor greseli. In zadar, caci nu le dau de capat, postarea se scrie asa cum vrea ea si nu cum vreau eu .... Imi cer iertare!!
Si uitasem si "dovada" - multumesc lui Dumnezeu, asa de bine imi merge mie acum:
P.S. Si mai doresc sa impartasesc si cu voi, cu iubire si recunostinta, o mica parte din bogatiile toamnei, pe care mi le daruieste natura in gradina:
 |
| Merii sunt pentru mine primii pomi de iarna: au cele mai frumoase si mai gustoase "globuri"... |
 |
| Ultimele rosii..... |
P.P.S. Cumva iar ma lupt tare cu modficarea unor greseli. In zadar, caci nu le dau de capat, postarea se scrie asa cum vrea ea si nu cum vreau eu .... Imi cer iertare!!
Si uitasem si "dovada" - multumesc lui Dumnezeu, asa de bine imi merge mie acum:
