In actualul segment al vietii mele, traiesc intr-o lume in care cei mai multi dintre oamenii din jurul meu mananca "normal" (v-ati intrebat insa deja, cine decide de fapt ce este "normal" si ce este "extrem"??). De cand m-am mutat in Belgia, am cunoscut o singura persoana vegetariana. Adevarati vegani sau raw food-isti nu am intalnit inca (in Belgia, curentul raw vegan este mai mult un moft sau o afacere profitabila, ca si in USA de altfel, nu se compara cu nivelul scolii de hrana vie din Germania sau chiar cu stacheta plasata foarte sus de Elena Nita Ibrian sau Valeriu Popa in Romania).
Sunt obligata sa merg adesea la diverse mese, si de fiecare data bucatarii sunt adusi de mine la culmea disperarii atunci cand aud ce mananc - imi vine de multe ori foarte greu si sa ma apuc sa explic iar, si iar, si iar..... Si tocmai de aceea, nu rareori, am stat o seara intreaga cu o farfurie in fata plina de decoratiunile mancarurilor "normale": flori din rosii, ardei si ridichi, spirale de castraveti, pomisori din frunze de patrunjel, rotite de morcovi si alte "inventii", care de mai de care mai aratoase si foarte gustoase.
Dar si reversul medaliei este in acest caz identic: cand trebuie sa gatesc eu pentru musafiri care nu au nicio idee despre o alimentatie sanatoasa, imi framant de multe ori mintea zile in sir cautand o solutie de compromis.
Una dintre aceste solutii, care a "prins" de fiecare data foarte bine: Sushi vegan, aproape raw - aproape raw, pentru ca foile de alge Nori pentru Sushi sunt tratate termic, deci NU mai sunt crude.
Una dintre aceste solutii, care a "prins" de fiecare data foarte bine: Sushi vegan, aproape raw - aproape raw, pentru ca foile de alge Nori pentru Sushi sunt tratate termic, deci NU mai sunt crude.
Sushi vegan, aproape raw
Ingrediente si mod de preparare:
- pentru orez - conopida (se da pe razatoare sau se prelucreaza cu robotul de bucatarie cu lama S - mai multe despre orezul de conopida AICI);
- mie imi place varianta cu morcovi, castraveti si avocado - dar cred ca este mai important sa ascultam de propriul gust si sa folosim ingredientele care ne atrag, decat sa incercam sa respectam regulile exacte de preparare (general valabil pentru orice mancare);
- foi de alge Nori (exista intre timp si netratate termic);
- seminte de susan;
- Miso, Tamari sau Shoyu (NEPASTEURIZATE!!!) - desi nici aceste ingrediente specifice bucatariei japoneze nu sunt 100% raw, sunt totusi adesea recomandate cu multa caldura de multi medici din domeniul medicinei alternative (de exemplu: Dr. Gabriel Cousens si Dr. John Switzer), ca alimente avand valori tarapeutice si nutritive foarte mari!
Se intinde orezul pe foile de Nori, se adauga celelalte ingrediente si se ruleaza. Se taie si se serveste cu sosul de soia (Tamari sau Shoyu).
Pofta mare! Sau mai bine spus: どうぞ 召し上がれ (Dōzo meshiagare)!
S