Galina Schatalova - a mai disparut un mare om de stiinta

Doamna doctor Galina Schatalova (n.13.10.1916 - dec.14.12.2011) a plecat dintre noi. A trecut deja aproape un an, dar cine a stiut acest lucru??  Ne-a parasit exact asa cum a trait: in liniste, in pace, modest, fara zarva si surle. O filosofie de viata adevarata. Ca si in cazul doamnei Elena Nita Ibrian, cei mai putini dintre noi le-am bagat in seama marea trecere. Suntem prea preocupati de marile noastre griji, prea tare scufundati in iuresul zapacitor al vietii distrugatoare pe care o ducem, altele sunt prioritatile noastre si altii sunt oamenii pe care ii admiram, carorara le alergam din urma, pe calea lor nebuna, ca niste catei obositi si cu limba scoasa,  facand tot posibilul pentru a reusi sa le furam ceva din falsul sclipici de care sunt inconjurati. Tehnicile de marketing, globalizarea, comercializarea excesiva ne "saluta" - este greu sa ne trezim din hipnoza generala in care ne aflam!

Culmea, am scris a doua postare despre doamna Schatalova, parca avand o premonitie, tocmai pe 17 decembrei 2011, ziua cand probabil, conform traditiilor ortodoxe, doamna doctor a fost inmormantata la Moscova. A parasit lumea aceasta fara suferinta, in propria casa, in patul sau, avandu-i  pe cei dragi in jur, asa cum cei mai multi dintre noi si-ar dori sa treaca dincolo.

Doamna Galina Schatalova a scris intr-adevar istorie, caci eu nu-mi mai pot imagina medicina naturala fara domnia sa. A avut multe de spus, a avut multe de impartasit, a avut multe de daruit. A fost un om care si-a trait cu adevarat invatatura, un medic pentru care pacientul si redobandirea sanatatii sale au fost primordiale! A aratat ca exista inca medici, care au facut juramantul lui Hippocrat in primul rand in fata propriului suflet. Cine a avut urechi de auzit, a avut numai de castigat, cine nu......

Bogatiile sufletului

Am primit astazi un comentar de o valoare deosebita (daca vreti sa intelegeti mai bine contextul, postarea este AICI ), pe care mi se pare mare pacat sa-l las sa treaca mai mult sau mai putin observat, de aceea m-am gandit sa-l "scot" mai bine in fata, ca sa va puteti umple toti sufletul cu noi si mari comori. 

Laura este o fata atat de tanara, atat de inteleapta,  atat  de frumoasa si  atat de  buna, incat nu poti sa nu o iubesti de la prima vedere! Si nu poti sa nu te intrebi: oare cum o fi sa fii atat de perfect??? Mai ales in zilele noastre, cand a devenit din pacate aproape un fapt incredibil, sa intalnesti astfel de oameni. Caci uitati-va in jurul vostru, ce au in cap majoritatea fetelor de 22 de ani, ce viseaza, ce isi doresc ele, ce asteapta de la viata si ce viziune asupra lumii au..... Personal, cand  ma gandesc in urma, cum eram eu acum 22  de ani la 22 de ani.... sincer, mi-e rusine, caci nu eram mai buna ca fetele pomenite de mine mai sus! 

De aceea, din partea mea, mare inchinaciune in fata Laurei si a parintilor ei, care au stiut atat de bine sa-i dea mai departe cea mai de pret mostenire din lume. Si mii de multumiri, din adancul sufletului, caci oamenii ca voi ma ajuta sa nu uit, cate mai am de invatat si mai ales, cate mai am de "slefuit" la propria persoana....

Meleaguri de vis

Oameni unul si unul....

Amintiri calde si frumoase.....

Draga mea Mimi,

Ma bucur sa citesc un astfel de articol...desi nu am implinit inca nici 22 de ani, am simtit pe propria piele multe din schimbarile benefice pe care le mentionezi aici. Din fericire, nu am fumat niciodata, nu am baut decat de vreo cateva ori putin vin (dar cand am vazut cum ma simteam dupa un singur pahar, am decis ca niciodata sa nu ma mai ating de niciun fel de alcool), insa am avut alte probleme de sanatate care mi-au ruinat marii parte din frumosii ani ai adolecentei. Descoperind hrana vie, am descoperit totodata ca imi pot retrai copilaria si adolescenta, mai ales launtric, din tot sufletul, invatand sa ma bucur de ceea ce niciodata nu am stiut sa apreciez cu adevarat.
Eu te-am vazut pe viu, asa ca pot da marturie de sanatatea si energia de care debordezi :)
Sigur ca in orice domeniu, in tot ceea ce facem exista posibilitatea de a exagera si de a cadea in extreme. Totusi, un om normal, echilibrat, va sti sa se mentina pe linia de plutire, va sti care ii sunt prioritatile s.a.m.d.Cineva mai sus a postat un video legat de ortorexia nervoasa. Da, cu siguranta exista si oameni atat de obsedati de ceea ce mananca incat fiecare greseala li se pare catastrofala, ii infricoseaza, ii conduce catre atacuri de panica si catre boli mintale.Si asta pt ca astfel de oameni ajung sa faca din hrana un alt stres coplesitor, iar stresul stim bine ce efecte are.
In ceea ce priveste ce ti s-a reprosat legat de credinta si de faptul ca Il mentionezi des pe Dumnezeu, subscriu la majoritatea lucrurilor pe care le-a scris Irina, insa cu mici diferente si adaugiri. Hrana vegana cruda este de fapt hrana pe care Dumnezeu a creat-o pt om,iar asta nu trebuie sa citim in Sf Scriptura, e suficient sa studiem anatomia si fiziologia umana. La fel de bine as putea mentiona ca apa pe care omul o consuma la inceput, in rai, era nici mai mult nici mai putin decat apa sfintita de astazi - aghiasma - acea apa in care moleculele sunt lipsite de miscarea browniana, haotica. Dupa cadere insa intreaga natura, toate animalele si mai ales omul, toate s-au schimbat, toate s-au intors pe dos, mai pe scurt.Mancarea de carne, de lactate, de oua a fost doar INGADUITA dupa cadere omului din cauza slabiciunii sale. Inainte, in rai, omul era intr-o astfel de relatie cu animalele incat a le omori era o idee ce niciodata nu ar fi putut traversa mintea umana. Omul era stapan peste animale, da, acestea ii stateau la picioare, blande, pasnice, iubitoare, insa si omul le IUBEA, nu le facea niciun rau, nici macar cu gandul. PT cine vrea sa citeasca o carte minunata referitoare la puterea gandurilor, cititi "Cum iti sunt gandurile, asa iti este si viata", de staretul Tadei de la Vitovnita. Veti intelege astfel si de unde ne vin mare parte din suferintele launtrice.
Nu este pacat a consuma carne, lactate sau a gati mancarea, dar la fel de adevarat este ca hrana pe care Dumnezeu dintru inceput a creat-o pt om aduce cele mai mari beneficii pt fiinta umana, restabileste un anumit echilibru psihic, biologic, sufletesc, aducandu-ne mai aproape de natura, de bucuriile simple ale vietii, si implicit de Dumnezeu. Si cu atat mai mult in ziua de astazi avem nevoie de asa ceva, avand in vedere ca traim intr-o societate desacralizata, in era tehnologiei, intr-o lume in care anormalul a devenit normal.Pt cine inca mai crede ca eu vorbesc de Dumnezeu ca si cand ar fi o idee sau o filosofie, mentionez ca El este o Persoana,cea mai importanta din viata mea, ca am o relatie vie cu Biserica (Sf Liturghie, spovedanie, impartasanie) si ca tot ceea ce fac in viata trece mai intai prin filtrul constiintei mele si al credintei.

Cat despre manastiri...oamenii cunosc ce se vede in prezent, sau ce s-a intamplat in ultimele sute de ani. Dar, daca veti citi mai mult din scrierile patristice, dar mai ales din cele istorice, veti descoperi cu stupoare (sau nu prea) ca in primele secole in manastiri nu se consuma ABSOLUT NICIUN PRODUS DE ORIGINE ANIMALA! Se consumau doar fructe, verdeturi, seminte, si uneori legume si cereale, depinzand de ceea ce se putea gasi in regiunea respectiva. Citeam undeva ca in manastirile de femei se postea cel mai aspru, uneori neconsumandu-se decat verdeturi si hrisca inmuiata.Evident nimic nu se gatea, decat extrem de rar, atunci cand existau pelerini eventual. Faptul ca ulterior au fost ingaduite produse animale in vietuirea monastica se datoreaza conditiilor exterioare de clima. Monahii si monahiile, depunand votul saraciei si traind ei insisi in mare saracie, nu isi permiteau sa consume decat putinele alimente ieftine pe care le gaseau in regiunea in care traiau. Ganditi-va numai la manastirile din Siberia sau din alte regiuni f reci.
Exista si in ziua de astazi, spre exemplu in Tara Sfanta, manastiri in care nu exista niciun produs de origine animala si in care calugarii nu mananca despre fructe, verdeturi, seminte, nuci.

Spunea cineva de Sf Ioan Botezatorul si de hrana sa constand in miere si lăcuste. El este pe buna dreptate numit cel mai mare om nascut din femeie, si evident nu pt ceea ce manca:) NU intru aici in subiecte de teologie, dar vreau sa mentionez ca mierea pe care o manca era miere salbatica, un produs mult diferit de ceea ce cunoastem noi a fi miere (adica era f amara), iar asa zisele lăcuste erau de fapt LACUSTE (fara ă), adica...niste plante, niste buruieni comestibile. Greseala de traducere, dragii mei:)
La fel ca si in urmatorul verset, unde Hristos spune ca mai usor va intra cămila prin urechile acului decat un bogat in Imparatia lui Dumnezeu. Daca imi spuneti ce legatura poate fi intre CĂMILA si urechile acului, va dau premiul Nobel... Nu e vorba de nicio cămila, ci de CAMILA, adica acea franghie groasa folosita de marinari.

Draga Mimi,
Inca o data vreau sa-ti spun ca te admir mult si ca intalnirea noastra de asta vara s-a concretizat in niste decizii si hotarari suplimentare pe care le-am luat in ceea ce priveste alimentatia mea (adica renuntarea la sare,ulei si otet si incercarea de a nu mai prelucra nici macar mecanic alimentele vii, decat cu putine exceptii). In plus, tu m-ai ajutat prin simpla ta prezenta, fiindca e destul de greu sa intalnesti oameni, in carne si oase, care SA FACA, nu numai sa vorbeasca si care sa stea departe de comercialitate/comercializare (a se vedea David Wolfe si altii, cu tonele lor de prafuri si suplimente)

Iti urez multa sanatate, tie si familiei, si sa te bucuri de fiecare clipa din viata!

Cu drag,
Laura

Hrana vie, singurul panaceu existent pe lume - dovezi din Franta

In ultimul timp, mi-am facut foarte multe ganduri referitoare la acest blog. Va marturisesc cu sinceritate, ca cele mai vizionate postari sunt cele cu retete. Si totusi, eu am conceput acest blog in primul rand, pentru a permite tuturor accesul la niste informatii de o deosebita valoare, informatii care poate nu sunt usor de gasit in alte parti, caci eu am fost de la inceput de-a dreptul privilegiata si am avut accesul direct la date si fapte care nu apar in mod normal in "mainstream; iar datoria mea este sa dau aceste lucruri mai departe, in incercarea de a ajuta la randul meu si altor oameni - exact cum am fost si eu ajutata, atunci cand am avut atata nevoie. Imi vine sa rad, cand imi amintesc ca la inceput nici nu voiam sa scriu retete, fiind de parere ca mi-as pierde numai timpul asa, caci celelalte lucruri pe care le stiu sunt de fapt mult prea importante: caci  cine nu va intelege principiile unei vieti naturale cu hrana vie, nu va ajunge prea departe cu retetele de "raw food".  Iar cine va inlocui doar aragazul cu mixerul si cuptorul cu aparatul de deshidratat, nu va ramane din pacate decat un mic bucataras. Din pacate, realitatea mi-a demonstrat ca fara retete, as cam "vorbi singura" pe acest blog....
Tot de la inceput mi-am dorit de la inceput sa-mi raman mie insami credincioasa si mi-am dorit sa pot sa fiu aici EU si nu sa joc un rol oarecare. De aceea, nu am admis aici nici reclamele (caci asa cum spune bine neamtul, nu am fost dispusa "sa cant cantecul celui care imi da painea" - Wes Brot ich ess, des Lied ich sing!), si nici nu am sustinut oameni in care nu am crezut cu adevarat. Asa acum imi scria o draga de-a mea, pe care o cunosc numai de pe acest blog (deocamdata): "Am vazut o chestie hazlie pe un blog si nu m-am putut abtine sa nu-ti scriu! Ceea ce mi-a placut mereu la tine e constanta in ceea ce faci si ca ramai fidela crezurilor tale! E amuzant, dar si ciudat, sa o tii pe raw, practic, sa propavaduiesti acest lucru, sa urli in gura mare peste tot si, pac, deodata,sa schimbi macazul! Sa incepi ca e buna si carnea de miel, ca proteina animala e misto sau sa " o lasi mai moale cu raw-ul", ca ai "solide argumente stiintifice". Chestia cu stiinta imi place la nebunie, cred ca te face mai important....".
Sigur ca e mult mai usor sa impingem propriile esecuri pe seama hranei vii, sa conchidem ca "nu functioneza" in loc sa cautam cu adevarat greseala pe care poate o facem in viata noastra (si aici nu ma refer strict la alimentatie!). Blogurile raw au rasarit in ultimele luni ca ciupercile dupa ploaie, multe sunt abandonate insa dupa scurt timp, dar la succesul unora dintre ele, nu voi ajunge eu probabil niciodata. Ciudat, nu credeti?
Nu sunt dispusa nici sa-mi schimb stilul, nici nu consider ca este cazul sa va iau ochii cu fotografii frumoase sau cu mai stiu eu ce design de blog iesit din comun - caci eu transmit aici in primul rand informatii vitale, care au fost demonstrate de zeci de ani de medici, oameni de stiinta sau laici, care au trait si au murit pentru aceste idei, informatii care vor dainui tuturor modelor si superficialitatilor de care ne lasam cu totii atat de des furati in ziua de azi....
Nu zic ca nu ar fi o treaba buna, daca as putea sa-mi castig totusi si eu singura painea (ca m-am cam saturat sa depind de portofelul altora) cu pasiunea vietii mele..... Insa, inca nu am gasit calea care sa ma multumeasca, caci eu, printre multe altele, nu sunt de acord nici cu luarea pieii de pe omul aflat la anaghie. Caut mai departe, incercand ca doamna Elena Nita Ibrian sa-mi ramana si-n continuare mentor si exemplu (domnia sa nu a fost de exemplu de acord cu incercarea de a crea un brand Elena Nita Ibrian, fiind de parere ca NUMAI hrana vie trebuie scoasa in fata si nu oamenii din jurul sau din spatele ei: "căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce....").
Asa ca retetele vor ramane in continuare rare, voi mai scrie cate una-alta, doar cand voi descoperi ceva cu adevarat deosebit. In schimb, voi continua seria postarilor care demonstreaza eficacitatea fara egal a unei alimentatii cu hrana vie. Si tocmai de aceea, consider ca este cazul sa va vorbesc astazi si despre cateva teorii, cu care eu nu sunt in totalitate de acord, dar din care se pot invata insa extraordinar de multe - desigur daca trecem totul prin ciurul puterii noastre de discernamant si prin sita bunului-simt popriu. Asa cum am tot spus mereu: SAPERE AUDE!
Astatzi, alte dovezi (nu am ajuns nici pe departe la "fundul sacului" - sic!) ale eficacitatii tratarii bolilor cu un regim alimentar, de data aceasta din Franta.
Alimentatia crudivora este impartita in mai multe curente, dintre care cele mai importante ar fi: hrana vie lacto-vegetariana (sunt permise produsele lactate netratate termic, din lapte nepasteurizat), hrana vie vegana si hrana vie carnivora (sau instinctiva). Astazi as dori sa prezint ramura carnivora, nu pentru ca as fi de acord cu ea, dar pentru a fi bine informat in orice domeniu, trebuie cunoscute intotdeauna TOATE aspectele.

Alimentatia crudivora instinctiva  numita pe scurt "Instincto-terapia" a fost  intemeiata in 1964 de fizicianul elvetian Guy-Claude Burger, care, bolnav de cancer fiind, s-a vindecat singur prin aceasta metoda. Teoria sa, care de altfel nu este lipsita de logica si de bun-simt, se bazeaza pe teoriile evolutiei speciei umane, pornind de la simplul fapt, ca ORICE animal pe lumea aceasta poseda un instinct, orice animal stie exact ce trebuie sa manace si orice animal are la dispozitie in mediul sau de viata hrana necesara supravieturiii si perpetuarii speciei. Intrebarea de ce tocmai omul nu ar poseda la randul sau acest simt, este desigur foarte pertinenta si deschide usa multor discutii. Burger a castigat in Franta foarte multi adepti, nenumarati oameni reusind sa se vindece de diferite boli prin metoda sa. Din pacate, imperfectiunea metodei sale a fost demonstrata in mod tragic chiar de moartea foarte prematura a sotiei lui Burger (care se alimenta dupa metoda sa, consumand foarte insa multa carne), lovita de cancer. Tot cam in aceea perioada, Burger a fost dat in judecata pentru abuz sexual (pedofilie - lucruri foarte urate, adevarul il stiu numai bunul Dumnezeu si Burger insusi), a stat multi ani in inchisoare, a fost defaimat si tarat in noroi de nenumarate ori  in presa, s.a.m.d.; in prezent, Burger traieste foarte retras, undeva in sudul Europei si nu mai doreste sa revina in viata publica.

Si medicul francez Jean Seignalet (1936-2003), care a studiat cu minitiozitate teoriile lui Bruger si a altor medici si oameni de stiinta care au efectuat diferite experimente cu hrana vie, a devenit candva atent asupra posibilitatii tratarii bolilor cu ajutorul unui regim alimentar si a inceput sa experimenteze cu sine insusi si cu bolnavii sai care erau dispusi sa faca acest pas. Si asa s-a nascut, dupa ani de zile de experimentari clinice si studii aprofundate, metoda Seignalet, prezentata minutios si pe larg in cartea "L´alimentation ou la troisième medécine" (Alimentatia sau cea de-a treia medicina). Desi, asa cum am spus de la inceput,  eu nu sunt de acord cu multe puncte ale teoriei dr. Seignalet, totusi rezultatele sale clinice nu pot fi pur si simplu trecute cu vederea: caci a reusit sa obtina in 20 de ani rezultate fantastice in comparatie cu rezulatate obtinute tot de domnia sa prin metodele clasice de tratarea a bolilor. Dr. Seignalet a fost absolut convins de rezultatele cercetarilor sale stiintifice, ducand el insusi un regim de viata cu o alimentatie bazata pe instincto-terapia, o alimentatie ancestrala, asa cum o numea domnia sa. Cartea poate fi comandata pe site-ul dr. Seignalet, unde veti gasi de altfel si multe alte informatii referitoare la metoda sa (cu ceva timp in urma, se gaseau aici pagini intregi din carte, intre timp insa au disparut - mare pacat!). Unele dintre referintele de baza ale dr. Seignalet au fost si studiile doamnei dr. Catherine Kousmine, un medic care a tratat la randul sau prin metode naturale, in primul rand prin schimbarea regimului alimentar, boli pentru care medicina alopata nu a gasit nici pana in ziua de azi un raspuns viabil: poliartrita reumatoida, scleroza multipla, cancer, s.a.m.d.
Dr. Seignale a inceput la randul sau cu incercarile de a vindeca poliartrita reumatoida (care a devenit  cum s-ar spune "specialitatea sa", alaturi de scleorza multipla), iar succesul obtinut nu i-a mai dat pace, facandu-l sa continue sa cerceteze si sa studieze efectele nutritiei asupra bolilor pana la moartea sa (de asemenea prematura). A incercat sa gaseasca o explicatie logica a mecanismelor aparitiei bolilor, a incercat sa-si urmareasca pe timp indelungat toti bolnavii si  a incercat sa documenteze temeinic fiecare caz si fiecare maladie in parte. Editia a 5-a, revazuta si adaugita a cartii, contine toate informatiile adunate de dr. Seignalet, raspunde cu siguranta multor intrebari pe care cu totii le avem. Foarte importanta mi se pare de asemenea si incercarea dr. Seignalet de a atrage atentia asupra influentei pe care alimentatia o are si asupra bolilor din cadrul neuropsihiatriei (schizofrenie, depresia nervoasa endogena, migrenele, autismul, Parkinson, Alzheimer, etc.), aducandu-mi aminte de una dintre primele carti despre tratarea naturala a bolilor citite de mine, o  cartea a unui psihiatru american (din pacate i-am uitat numele), care a vindecat chiar si cazuri grave si vechi de schizofrenie, NUMAI cu trecerea pacientilor pe un regim alimentar de tip ancestral.
Dar care sunt principiile  aceastui regim alimentar (ancestrala sau hipotoxic)?
 Dr. Seignalet a eliminat toate alimentele aparute o data cu civilizatia, alimente care corespund in principiu  celor care NU sunt consumate niciodata de animalele salbatice. Iar principalele directive ale metodei Seigbnalet sunt urmatoarele:
1. - excluderea laptelui animal (de toate originile) si a derivatelor sale;
2.- excluderea cerealelor mutante, in special a graului si a porumbului (permite consumul in cantitati foarte mici de orez  si hrisca);
3. - excluderea alimentelor prelucrate la temperaturi mai mari de 110°C;
4. - excluderea uleiurilor  rafinate si inlocuirea  lor cu uleiuri presate la rece, consumate numai in stare cruda;
5. - limitarea produselor poluante (preferarea produselor bio).
Alte sfaturi medicale pe care dr. Seignalet a pus un accent deosebit: renuntarea la tutun, o activitatea fizica suficienta, evitarea impactului stressului, suplimentarea cu vitamine, minerale si fermenti lactici. De asemenea, dr. Seignalet nu uita niciodata sa sublinieze rolul profilactic deosebit de important pe care il are o alimentatie hipotoxica, fiind de fapt singura metoda eficienta  si reala de prevenire a bolilor.
Inchei desigur cu vorbele dr. Seignalet: "In majoritatea bolilor, exista un teren ereditar favorizant... dar in cele mai multe dintre cazuri, terenul ereditar nu este suficient pentru aparitia bolilor. Cele 91 de maladii care profita de metoda Seignalet sunt toate POLIFACTORIALE. Iar regimul alimentar hipotoxic, asociat cu cateva reguli de bun-simt, constituie de cele mai multe ori singurul tratament!"

Cate se pot intampla intr-un singur an de zile

In urma cu un an, m-am hotarat sa "trag linia" si sa fac o socoteala intermediara a vietii mele cu hrana vie. Succesul postarii (AICI este postarea) a lasat mult de dorit (ca de altfel si succesul acestui intreg blog), din contra am fost atacata masiv, mi s-a reprosat ca m-as "lauda", ce atata vorbaraie bla-bla-bla, cand de fapt totul tine de gene, ele fiind in realitate cheia sanatatii si formei mele fizice, meritul personal putand fi considerat ca si inexistent sau cel mult neglijabil.

Dar dovada clara ca genele nu joaca decat un rol SECUNDAR, nu a intarziat sa soseasca prompt, din pacate nu am mai avut eu timp (si putere) sa povestesc. Acum veni insa momentul, sa ma pun iar pe treaba.

Dupa cum bine stiti, tot cam in urma cu un an, a inceput istoria mutarii mele din Germania, cu catel (iepurasi) si purcel (porcusori de Guineea), in Belgia. Am lichidat o viata de 16 ani, o casa, o existenta cladita in 7 ani de zile in acelasi loc, o intreaga gospodarie, in nici 3 luni. Si am luat-o de la zero, intr-un loc in care nici macar limba nu o cunosc (flamanda - olandeza). Acum, privind inapoi, rasuflu usurata ca acele timpuri au trecut, caci au fost poate unele dintre cele mai grele luni din viata mea: si cele de dinainte de mutare si cele de dupa. Acomodarea nu a fost usoara, acasa tot nu ma simt aici nici acum, visam de fapt cu totii la ziua cand ne vom muta din nou de aici..... Ei, tot e bine ca macar avem la ce visa! 

Curcubeul vazut din balconul fostei noastre case din Germania

Apusul soarelui in Belgia, desi casa este foarte frumoasa, mie imi lipseste enorm "salbaticia" din Germania.

 "Stress" a fost cuvantul la ordinea zilei in toate aceste luni. M-am trezit dintr-un paradis bio-ecologic, intr-un loc unde lumea nu are nici un interes si nici intelegere pentru asa ceva. De unde cumparam numai de la taranii bio cu care aveam relatii de prietenie si care imi faceau intotdeauna marfa exact dupa dorintele mele (legumele si fructele nespalate, culese cu putin timp inainte de a le lua eu, cerealele in saci mari de hartie, etc.), m-am trezit dintr-o data pusa in fata faptului de a fi nevoita sa-mi fac cumparaturile la Carrefour&Co! Despre diferenta de calitate nu cred ca este necesar sa mai vorbesc, dar totusi eu nici astazi nu pot pricepe, cum oameni in Romania, care STIU (sau ar trebui sa stie) ce inseamna produse de calitate si cu gust, pot cumpara de la super-market-uri legume si fructe, doar pentru ca sunt "bio" (se pare ca foarte multi tot nu au auzit de bio-fotoni si de cercetarile unor mari oameni de stiinta, reprezentativ fiind in acest domeniut desigur prof. Fritz Albert Popp si tot nu au priceput ca intr-un morcov bio de exemplu, purtat mii de kilometri prin Europa, nu mai este mare lucru, substantele vitale sunt definitiv pierdute)!!
Ca niciodata, a fost in Belgia o iarna grea, astfel incat saptamani la rand nu am gasit nicio planta din flora spontana in afara catorva frunze prapadite de mur, in gradina noastra super-perfecta nu aveam nimic-nimicut!

De la o zona cu un aer de o calitate exceptionala (dupa Marea Nordului si Zugspitze, Hunsrück ocupa locul trei in ceea ce priveste puritatea aerului in Germania) si dintr-un sat de 1000 de locuitori m-am trezit propulsata la marginea unui oras mare, in Belgia, unde densitatea oamenilor pe metru patrat este oricum mult prea mare, iar calitatea aerul, apei si a solului lasa foarte mult de dorit (foarte poluate, chiar si in Ardennes).

Dintr-un cerc minunat de prieteni (multi sunt pentru mine ca si rude), cu aceleasi preocupari pentru o viata sanatoasa ca si mine, m-am trezit singura cuc: rara avis raw vegan!

Fotografii de la intalnirile grupei noastre de sanatate.

 Nici pentru copii nu a fost deloc usor sa schimbe scoala (aici in limbile engleza si franceza), sa-si recladeasca la randul lor un nou cerc de prieteni si de preocupari. Iar eu a trebuit sa fiu de trei ori mai puternica in tot acest timp pentru a ne sustine pe toti, nu am putut luni de zile sa-mi arat deschis ingrijorarea, tristetea si, adeseori, chiar disperarea, pentru a nu lasa sa ne ajunga frica, care ne-a dat in tot acest timp tarcoale si s-a aflat mereu in preajma noastra.
Dar, asa cum bine spunea domnul Shakespeare, "All's Well That Ends Well", ne-am regasit cu totii cat de cat, ne-am invatat intr-o oarecare masura si cu obiceiurile belgiene si cu mentalitatea lor si cu modul lor de a se purta (primele zile de condus aici au fost pentru mine de cosmar - dar tot raul spre bine, acum m-as incumeta sa merg si pana in Romania cu masina, ceea ce in Germania, nici prin cap nu mi-ar fi trecut!), copiii vorbesc deja cursiv limba engleza si lucreaza acum cu multa harnicie la franceza si flamanda (pe care incearca sa ma ajute si pe mine sa o invat, pentru ca eu nu am timp sa merg la cursuri), sotul meu e multumit ca noi suntem multumiti si ca ne poate oferi lucruri pentru care altii probabil s-ar da si peste cap ca sa le aiba (de care eu, sincera fiind, nu am nevoie, dar acum, pot eu sa-i stric omului bucuria?), eu am gasit de la leurda pana la coarne cam toate plantele importante pentru mine in apropiere, mi s-a publicat deja si un  articol in limba engleza (greu mi-a venit sa-mi scot si limbile straine de la naftalina, din sertarele mintii in care stateau de atatia ani nefolosite si bine-mpachetate) si cam tot asa mai departe.

Dar revenind la punctul de plecare (mi s-a reprosat de multe ori ca fac prea multe paranteze si ca incep de la Adam si Eva - dragilor, imi pare rau, aveti dreptate, dar altfel nu pot sa fac!), nu vi se va parea  absolut normal daca v-as spune ca deja din luna martie am constatat ca m-am umplut de par alb (deci genele au stiut ca pana la 43 de ani trebuie sa fiu bruneta si de-abia de la 44 trec pe alb sau care ar fi explicatia?)? Poate fi de mirare ca am slabit si ca mi-am iesit complet din forma?  Nu este clar, ca in aceste conditii nu am mai fost in stare sa-mi pastrez starea psihica exceptionala de care beneficiam de cativa ani buni? Poate fi suprinzator faptul ca si parodontoza, artroza si alopezia au dat iar ceva semne slabe de viata? Chiar m-am mirat ca nu am racit sau ca nu m-am imbolnavit serios.

Cred ca am spus de sute de ori ca hrana NU este totul, omul nu este numai trup, trebuie sa ne ingrijim de toate laturile fiintei umane, iar realitatea nu face decat sa confirme iar si iar acest lucru. 
Toate aceste aspecte cumulate, aspecte determinante ale starii de sanatate, m-au dat cativa pasi buni inapoi. Si uite asa a primit  draga mea "hrana vie" din nou sansa  sa-si demonstreze inca o data puterea de neinchipuit (pentru unii), ajutandu-ma fara probleme sa revin destul de repede pe linia de plutire. La sfarsitul iernii, mi-a devenit foarte clar ca o alimentatie cu produse bio din  super-market este o alimentatie care aduce inevitabil cu sine carente, acestor legume si fructe lipsindu-le substantele  vitale (chiar credeti ca se poate mentine viata intr-un castravete tras in folie de plastic sau in rosiile care nu au vazut in viata lor o raza de soare?), asa ca in lipsa de altceva mai bun am comandat la Orkos. Cautarile mele nu au ramas insa fara succes, am gasit la numai cativa kilometri de mine un taran bio din convingere (de la permacultura si pana la homeschooling, de la alimentatia sanatoasa si pana la refuzarea vaccinarii suntem la unison), am descoperit piata din Louvain si o asociatie a oamenilor cu dizabilitati care practica agricultura bio, am aflat incet-incet unde sunt toate magazinele bio din apropiere. Am facut zeci de kilometri cu bicicleta in cautarea unei bucatele de padure lasata de oameni in plata Domnului si bineinteles ca exista asa ceva, chiar si in Belgia - eu am reusit sa o gasesc pe cea mai aproape de mine, plina de leurda, grausor, usturoita, urzica, ciubotica cucului, papadie si alte minunatii! 

O noua interpretare belgiana a Scufitei Rosii

In martie, la plaja, fiul meu in costum de baie si maieu. Atat de aproape de mare nu am locuit niciodata, si desi dupa parerea mea Marea Nordului nu se apropie nici pe departe de Marea Neagra, decat deloc, tot e bine si asa....

  In Belgia am descoperit rucola salbatica, o planta care in Germania mi-a scapat si care este o adevarata comoara (creste saraca si in crapaturile asfaltului in mijlocul orasului Bruxelles)-

Ne-am culturalizat, ne-am socializat, ne-am plimbat, ocazii cu care am descoperit cu mare bucurie, cat sunt eu de norocoasa ca NU sunt printesa, vedeta sau mai stiu eu ce personalitate, ca nu ma sponsorizeaza nimeni (in afara de sotul meu), avand astfel posibilitatea de a spune numai ce gandesc, de a da mai departe numai lucrurile in care cred cu adevarat, de a fi EU. Caci cati oameni isi permit in ziua de azi sa fie ei insisi?

Dar, vorba lunga, saracia omului, trec acum la concuzii. De cateva luni, reusesc sa practic iar cu consecventa 100% hrana ancestrala (Urkost), adica o hrana vegana cruda neprelucrata (sau doar foarte putin prelucrata mecanic) cu multe plante din flora spontana, asa cum am invatat la Alianta pentru Sanatate de la Franz Konz. Ma simt iar foarte bine, aproape cum ma simteam in Germania, am inceput sa ma trezesc din nou dimineata la ora 4 (fara ceas), ceea ce este pentru mine un semn foarte bun. Parul alb a inceput sa-si recapete culoarea (am fire care sunt albe la varf si 3-4 centimetri de la radacina din nou negre - deci revenind la gene, inca o data va rog, cum era chestia cu genele si parul alb???). Genunchiul a incetat sa mai scartaie, iar gingiile s-au linistit la randul lor. Am inceput sa practic iar cu regularitate sport (il recomand mai depate cu cea mai mare caldura pe Goltis). Il recitesc cu acelasi entuziasm pe Anthony de Mello si incerc sa ma bucur de fiecare clipa pe care o petrec aici, la urma urmei, are si viata la oras farmecul ei. Pentru ca stau zilnic mult in masina, ascult multa muzica, desigur in primul rand Mozart, dar si Nena, Tudor Gheorghe si multi alti oameni talentati, multumesc lui Dumnezeu ca lumea e plina de ei; nici CD-ul cu Louise Hay nu-mi lipseste din masina, caci si ea mi-a luminat multe dimineti innegurate in toate lunile acestea. 
Mi-am comandat in Germania o multime de carti, mi-am comandat in Romania o multime de carti si acum le astept cu drag si ma bucur de ele cum rar am stiut sa ma bucur de ceva in tineretea mea. 
I-am cumparat fiicei mele pian, acum abia astept sa fie livrat, ca sa-mi scot si eu si partiturile si digitatia de la naftalina (am facut o curatenie grozava in mine si in jurul meu!) si sa reincep sa cant la pian.
Am planuri multe si frumoase, va astept mereu cu drag si cu inima deschisa si ma bucur mult daca ma-nsotiti!

Atat de frumos a fost la Targul de Hrana Vie din Speyer

Timpul nu ma lasa sa scriu prea multe, postez in principiu doar cateva fotografii de la Targul de Hrana Vie "Rohvolution", Speyer - 22-23 septembrie 2012.

Deasupra acoperisurilor din Speyer- rasaritul soarelui ramane pentru mine, in fiecare zi, o mare MINUNE......

Alaturi de Hannelene, un copilas crescut NUMAI cu hrana naturala!

Standul nostru, des-de-dimineata - si era un frig de toamna germana autentica.....

Brigitte a descoperit in mijlocul orasului o gradina parasita, plina de cele mai minunate "buruieni" si exact acolo ne-am luat noi masa de pranz: Brigitte ne-a oferit un Durian, numa´bine copt, iar gradina fermecata ne-a daruit din belsug o multime de fragute si frunze verzi - un adevarat festin!

Brigitte a adus de la Marea Nordului alge (Seetang), foarte bune, sunt hotarata sa adun si eu data viitoare cand voi ajunge la mare, caci din pacate pana acum nu m-am incumetat....

Brigitte si Kristina, doua persoane tare dragi mie  - am fost la stand 3 adulti si 3 copii, va dati seama ce medie de varsta fantastica a avut alianta...

Brigitte "luata cu asalt" de vizitatori.

Floarea unei specii salbatice de rucola, in Germania, Belgia, Olanda si Franta creste pe toate drumurile, am avut la stand multe frunze si toti care au probat-o au fost de comun acord, ca este  mult mai buna ca cea cultivata!

A fost tare, tare frumos, le-a placut pana si copiilor mei, speram sa mai repetam actiunea in viitor, dar asa cum bine spunea bunica mea: OM TRAI SI OM VEDEA.......

O persoana care m-a impresionat pe mine in mod deosebit la aceasta editie a targului, a fost medicul brazilian dr. Alberto Gonzalez.

 Un filmulet frumos, care spune mai mult decat o mie de cuvinte:
  Curso "Bases", com Dr. Alberto Gonzalez from Regis Vinicius Terencio on Vimeo.
http://vimeo.com/36849603


Pentru cunoscatorii limbii germane, mai multe informatii despre dr. Gonzalez gasiti AICI si AICI.

Inca o fotografie cu rucola salbatica, in care se vad si frunzele mai bine: