Franz Konz, presedintele Aliantei pentru Sanatate din Germania (BFGeV)

De cand am inceput acest blog - deci de mai bine de doi ani - tot am intentionat, mereu si mereu, sa scriu despre Franz Konz si despre Alianta pentru Sanatate din Germania, mi-a venit insa tot timpul foarte greu sa ma mobilizez si sa ma pun pe treaba. Caci eu ii datorez atat de multe lui Franz, incat mi-a fost mereu tare teama, ca nu ma voi putea ridica pana la nivelul care ar trebui neaparat atins, atunci cand cineva povesteste despre el.... Sa aman la nesfarsit insa are si mai putin sens, asa ca-mi voi lua astazi inima-n dinti.

Povestea care va urma, este aproape o declaratie deschisa de dragoste. Si este o poveste rupta direct din viata, este parte integranta a existentei mele. Caci eu (si ca mine, mii de alti oameni, membri fideli si convinsi ai aliantei), nici  nu-mi mai pot imagina viata mea fara Franz, el este de ani de zile omniprezent in gandurile mele si-n inima mea, m-a sustinut in nenumarate ocazii, m-a incurajat cum rar a facut-o cineva in viata mea, m-a ajutat cu vorba, cu fapta si cu sufletul ori de cate ori a fost posibil sa o faca.

Si asa se face, ca eu ma gandesc la el ca la un tata, caci datorita lui am descoperit hrana vie si ma simt ca si cum m-as fi nascut a doua oara, datorita lui am pasit intr-o noua viata, o viata de vis. Franz este bineinteles tot din acest motiv si cel mai important si cel mai bun profesor pe care l-am avut eu vreodata, am invatat enorm de la el in ultimii ani, am reusit cu ajutorul lui si al hranei vii sa inteleg si sa vad frumusetea adevarata si perfectiunea vietii si a Creatiei. Dar Franz este pentru mine si fratele pe care nu l-am avut niciodata, fratele meu de suflet, de care ma leaga mult mai multe lucruri decat numai o simpla legatura de sange. Desigur este Franz si partenerul meu de viata, il port in suflet si in gand de fiecare data cand culeg o plantuta sau cand zambesc unei raze de soare sau unei stancute sau cand colind padurile sau cand cant (si eu cant intre timp tare des - tot datorita lui Franz - exact asa cum faceau odata tarancile in Romania: la munca in gradina, in casa, la drumetii, inainte de a adormi, s.a.m.d.) sau cand repet genialele exercitii de gimastica invatate de la el - sunt atat de putine momentele in care  nu-mi vine Franz, chiar si numai pentru o fractiune de secunda, in gand.... Si cand ii surprind fragilitatea, gingasia si caldura sufleteasca, citind printre randurile articolelor sale din "Natürlich leben" sau din minunatele sale scrisori catre mine (scrisori pe care le astept mereu cu nerabdarea unui licean indragostit), mi-as dori sa-i fiu o mama vigilenta care sa-i stea pavaza impotriva tuturor - caci cine spune adevarul nu se face din pacate un om iubit si devine tinta vie a rautatii omenesti. Deci, oare  cum as putea eu sa-i multumesc indeajuns acestui om minunat? Si simt ca parca nici 10 vieti nu mi-ar ajunge pentru acest lucru.....

Franz s-a nascut pe 16 mai 1926, si a lucrat ca functionar public in cadrul unei insitutii de stat a Administratiei Financiare (Oficiului Fiscal) si s-a trezit "din senin", dupa ce s-a aflat permanent  de la 25 de ani in tot felul de tratamente medicale alopate, la numai 39 de ani cu un cancer urat de stomac in stadiul II. S-a internat in spital si astepta operatia, cand matusa sa, o calugarita batrana si inteligenta, si care era pe vremea respectiva secretara sefa a medicului sef, i-a daruit o carte a unui medic naturalist si l-a sfatuit in soapta sa paraseasca cat mai grabnic spitalul, caci altfel nu-i va fi bine. In noaptea aceea Franz a citit cartea, iar a doua zi a cerut, spre profunda indignare a medicilor, externarea. A fost obligat sa semneze ca pleaca din spital pe propria raspundere, iar medicul sef i-a garantat ca in nici jumatate de an, va muri daca nu se opereaza. Si ce-a facut Franz in situatia aceasta? S-a dus acasa si a trecut de la o zi la alta pe hrana cruda si a continuat sa cerceteze si sa citeasca toate cartile despre hrana vie pe care le-a gasit. A descoperit binefacerile miscarii in aer liber si puterea vindecatoare a razelor de soare.  A invatat sa-si asculte cu atentie corpul si sa-i intealaga mesajele. Si-a redescoperit pasiunea pentru laturile cele mai frumoase ale vietii: muzica, poezie, pictura, literatura, filosofia, s.a.m.d. A reusit sa-si curete nu numai corpul, ci si sufletul si mintea, caci acesta este poate cel mai mare avantaj al hranei vii, iti da posibilitatea concreta de a iesi din "inchisoarea" trupului, sufletului si mintii, in care am fost cu totii "inchisi" inca din frageda pruncie.

Desigur ca profetiile medicilor nu s-au implinit - din contra, Franz a reusit sa atinga o stare de sanatate mai buna ca niciodata si sufletul sau mare l-a indemnat sa nu tina o astfel de decoperire de extrema importanta numai pentru sine, ci sa o impartaseasca cu toti ceilalti oameni bolnavi, incercand sa salveze cat mai multi oameni din ghearele bolilor. A infiinta o mica asociatie de ajutor reciproc si a scris sub pseudonim o prima carte despre experienta sa in vindecarea cancerului cu un regim natural de viata cu hrana vie. De-a lungul anilor, tot mai multi oameni au descoperit datorita lui Franz adevarul despre cauzele bolilor si au trecut cu entuziasm la regimul de viata cu hrana vie. Intre timp, mica asociatie a devenit cea mai mare asociatie raw vegana din Germania, cu o retea de grupe de ajutor reciproc care acopera nu numai toata suprafata Germaniei, ci si cateva alte tari, cu un program anual de seminare, congrese si alte intalniri de profil, o asociatie non-profit, o asociatie  cu "coloana vertebrala" si verticalitate consecventa, care isi respecta cu sfintenie telurile propuse inca din start,  si anume: ajutorarea oamenilor bolnavi si raspandirea adevarului despre sanatate si hrana vie!

Teoria sa este absolut revolutionara si, asa cum foarte multi subliniaza, de-a dreptul reactionara! Dupa Franz Konz NU EXISTA de fapt niciuna din cele peste 40.000 de boli "descoperite" de medicina alopata, ci exista numai UN MOD GRESIT DE VIATA. In momentul in care omul se reintoarce la un mod natural de viata (cu o alimentatie cu hrana vie vegana, cu miscare fizica in aer liber, cu ingrijirea cu sfintenie a corpului, sufletului si mintii), cu respectarea cu strictete a legilor naturii, organismul se "vindeca singur" de toate bolile (desigur ca intotdeauna exista un "point of no return" personal, in cazul in care organele sunt deja mult prea deteriorate de boala sau de tratamentele medicale, este intotdeauna o situatie cu totul diferita de la om la om).

Metoda sa,  numita "Urmedizin", este foarte simpla si accesibila tuturor: dupa o perioada de detoxifiere cu post negru, argila si hidroterapia colonului, se trece la un regim de viata cu hrana vie (75% fructe, 20% frunze verzi, neaparat din flora spontana, legume si radacinoase, 5% seminte si nuci) si cu multa miscare fizica (cel putin o ora, zilnic!). Nu se neglijaza nici nevoile sufletului si ale mintii, se inlocuiesc preocuparile frivole (TV, presa de scandal, petreceri pana in zorii zilei, etc.) cu incursiunile regulate in lumea naturii si a culturii universale: se asculta muzica de calitate (si se canta - cantatul este una din coloanele principale ale programului elaborat de Franz Konz), se recitesc marile opere ale literaturii universale, se viziteaza muzee, etc. Foarte importante sunt si contemplatia zilnica a vietii, in liniste sufleteasca absoluta, precum si o preocupare intensa pentru sensul vietii si rolul nostru pe acest pamant si reintoarcerea la radacinile noastre si la izvorul CREATIEI.

Pentru ca Franz este un om deosebit de inteligent, a reusit sa-si castige independenta materiala, devenind scriitor de best-seller in domeniul ..... financiar (scrie anual un ghid de completare a declaratiei de impozite "1001 de tricuri legale pentru a-ti recupera banii de la stat!" - si avand in vedere ca nemtii platesc mai mult de 50% din venit pe impozite, va imaginati de ce cartea, foarte buna de altfel, se vinde in milioane de exmplare in fiecare an!) si este astfel unul dintre putinii "invatatori" din domeniul medicinei naturale care nu are nevoie sa ne vanda nimic. Si pentru ca nu face afaceri, nu depinde deci nici de sponsori, nici de investitori, Franz poate sa spuna cu adevarat numai ceea ce crede, fara sa trebuiasca sa tina cont de parerea cuiva - si acum sincer vorbind, cati oameni isi permit acest lucru? Credibilitatea sa este desigur asigurata si de faptul ca el urmeaza cu o disciplina de fier, de peste 45 de ani regulile de viata pe care le recomanda si ca are, in ciuda varstei inaintate si a faptului ca a pornit regimul de viata cu hrana vie in conditii foarte nefavorabile, de la un punct in care boala deja facuse ravagii in corpul sau, o conditie fizica de invidiat - spre deosebire de cei mai multi contemporani ai sai, care ori au murit deja, ori vegeteaza in singuratatea si raceala unui  camin elegant si luxurios de batrani din Europa de Vest.

Sunt multe de spus, am incercat de fapt sa suprind aici cat de cat esentialul, le recomand cu mare caldura cunoscatorilor limbii germane sa faca "sapaturi" pe site-ul aliantei si sa-si procure neaparat cartea despre sanatate scrisa de Franz "Der große Gesundheits Konz", o carte pe care multi dintre cititorii sai o numesc "Biblia verde" si in care veti gasi un raspuns la absolut toate intrebarile voastre.

Franz in elementul sau, la unul din congresele de sanatate pe care le organizeaza Alianta pentru Sanatate.

Facand exercitii de vedere cu participantii la seminar

"Strigatul gorilei", activeaza glandele endocrine si ajuta la eliminarea stressului

Franz are o multime de vorbe de duh, care au capatat deja aproape caracter de proverb, reproduc macar partial aici cateva dintre ele:

"Natura este perfecta si are intotdeauna dreptate, omul este supus greselii" (este de fapt un citat preluat de la Goethe, pentru care Franz are o mare slabiciune).

"Marile decoperiri stiintifice de astazi, sunt marile erori de maine" (in cartea sa, Franz subliniaza mereu ca nu ne putem baza pe studiile stiitifice, caci stiinta este din pacate "vanduta"! Un exemplu concludent: medicina alopata a avut nevoie de 75 de ani pentru a recunoaste ca razele Röntgen sunt foarte daunatoare sanatatii - cati oameni au platit cu viata sau cu sanatatea lor acest lucru?).

"Sapere aude - folosti-va puterea de discernamant, puneti-va mintea la contributie si ganditi-va orice ati face, daca este un lucru natural sau nu - si asa veti gasi dintr-o data raspunsurile la toate intrebarile si nelamuririle voastre".
 "Ia-ti sanatate si vindecarea in propriile maini! Acest lucru cere mai multa putere decat inghitirea unor medicamente chimice si urmarea unor terapii prin iradiere cu raze care-ti distrug si celulele sanatoase. Dar acesta este singurul lucru  care te face cu siguranta santos!"

Oricum pentru mine ramane absolut de neinteles, de ce oamenii incurajeaza atat de mult mediocritatea, in cele mai multe dintre domeniile vietii lor - chiar si in asa numita "scena raw food" lucrurile nu decurg altfel:  deschizatorii de drumuri, originalii, adevaratele fenomene  precum Franz Konz raman mai mult sau mai putin "in umbra", neatingand pe plan international nici pe departe faima unui David Wolfe sau a unei Shazzie (care nu zic ca nu au si ei meritele lor, dar diferenta de nivel este cam ca de la cer la pamant!) -  dar aceasta este "marca" timpurilor comerciale si superficiale pe care le traim ..... 

Ma opresc acum aici, sperand ca Franz va mai ramane ani multi printre noi, caci mai sunt inca atatia oameni, care au mare nevoie de ajutorul sau. Si inchei asa cum i-ar placea lui, cu un minunat cantec popular, prelucrat  genial de Wolgang Amadeus Mozart, in intrepretarea exceptionala a  Elisabethei Schwarzkopf:

Romania, dragostea mea

Nu sunt multe de adaugat la acest film. Cineva a scris la comentarii ca nu ii este rusine ca este roman, ci ca-i este rusine ca altii sunt romani.... Adevarat, dar eu vreau totusi sa vad mereu "jumatatea plina a paharului", si de aceea va marturisesc cu mana pe inima, ca sunt tare fericita ca fruntea tarii are astfel de oameni si ma mandresc ca eu, ca si ei,  sunt romanca! Si nu sunt putini, sunt varfuri multe care ne lumineaza noua tuturor calea, romani adevarati, cum imi place mie sa-i numesc, in toate paturile sociale si-n toate domeniile. Ce daca majoritatea merge in turma in alta directie? Lasati-i sa se duca, nu-i vom putea noi nici opri, nici trezi la realitate, astfel de schimbari fundamentale vin intotdeauna numai din interiorul fiecarui individ. Dar o astfel de minoritate cu coloana vertebrala conteaza enorm pentru un popor, astfel de oameni sunt in Europa de Vest mult mai rari ca in Romania. Chiar si aici suntem noi mai bogati si ca Germania si ca Franta si ca Anglia s.a.m.d., trebuie sa fim constienti de valoarea incomensurabila a tarii noastre si a poporului roman! Capul sus romani, atata timp cat tara mai are astfel de fii, va fi totul bine! Sa ne gandim insa indelung, ca si copiii nostri ar putea deveni astfel de oameni, acest lucru depinde numai si numai de NOI!

Copiii, educatia, scoala, viata.....

Ajung de-abia acum, in prag de vacanta mare, sa va impartasesc in cele din urma si parerea mea despre educatia scolara. Imi amintesc inca cu exactitate cat de socata am fost eu cu multi ani in urma, cand am inceput sa aud parerile unor oameni, foarte scoliti de altfel, care care afirmau cu o convingere de neclintit, ca sistemul scolar actual prosteste (in fapt, cuvintele folosite de cei care s-au preocupat indelung cu aceasta tema sunt adesea foarte dure: tampeste, idioteste, etc.) copiii! Prima data mie mi-a cazut parca cerul in cap: adica cum, cand parintii fac, de cele mai multe ori, eforturi fantastice ca sa-si trimita copiii la cele mai grozave scoli, le fac de fapt un rau?? Desigur as fi putut spune in gandul meu (sau si cu glas tare): ba voi sunteti niste prosti, cum puteti sa afirmati asa ceva (asa cum mi se intampla mie adesea  pe blog)? Dar va marturisesc sincer, ca indoiala muscase deja din sufletul meu si asa am inceput sa cercetez tema si din alte unghiuri de vedere, din care nu o privisem pana atunci niciodata. Cum am procedat? Foarte simplu: citind! Caci numai un om foarte bine informat poate avea o parere cat de cat obiectiva. Am citit cartile multor mari pedagogi (pe care vi le recomand de asemenea cu mare caldura, indiferent daca aveti copiii sau nu): Rudolf Dreikurs, Bruno Bettelheim, Rudolf Steiner, Maria Montessori, s.a.m.d. Am devorat cartile de  psihologie ale lui Viktor E. Frankl si ale elevei sale, Elisabeth Lukas. Iar dupa ce am citit si cartea autoarei americane Jean Liedloff despre conceptul continuum (mie nu mi-a placut niciodata acest termen, care mi se pare ca nu sugereaza suficient de bine maretia informatiilor care se ascund in spatele sau, dar din pacate s-a impamantenit deja - traducerea in limba germana a cartii are un titlu foarte frumos: "In cautarea fericirii pierdute"), m-am trezit definitiv in mijlocul unor ruine ingrozitoare: zidurile prabusite ale convingerilor mele pedagogice de pana atunci.

Din (ne)fericire, practica (primii patru ani ai fiului meu intr-o scoala de stat germana "normala") nu a facut decat sa-mi confirme corectitudinea tuturor acestor teorii. Asa ca am tras concluziile personale si am actionat in consecinta: mi-am mutat copiii, imediat ce a fost posibil, la o scoala Waldorf si am vazut asa, "negru pe alb", diferentele enorme, nu numai dintre metodele de predare si de tratare a copiilor, ci chiar si diferentele dintre mentalitatea si viziunea asupra vietii ale copiilor si ale parintilor de la diferitele tipuri de scoli. Mi-a ramas bineinteles numai un gust foarte amar, imi pare si acum atat de rau ca nu am stiut toate aceste lucruri mai devreme, INAINTE de  a avea copii. Dar asa este viata, mereu invatam, invatam, invatam.....

A venit apoi mutarea in Belgia, eu mi-am dat acordul de a ne muta "cu catel si purcel", numai dupa ce a fost clar ca este posibil pentru copii sa mearga la un alt tip de scoala decat cel de stat. Si asa se face, ca acum adunam experiente (foarte, foarte bune!) si cu scoala Montessori, deci va voi putea vorbi si de data aceasta din experienta proprie si nu numai din carti....

Si pentru ca eu sunt o iubitoare a eficientei, nu ma voi apuca sa va prezint aici teoria diferitelor tipuri de pedagogii (pe mine ma deranjeaza teribil copiatul dintr-o parte in alta a acelorasi informatii, fie ca e vorba de pedagogie, medicina sau simple retete de gatit, dar in Romania, este din pacate o practica foarte des intalnita: scriem mai inflorit ce am citit la altcineva, desigur uitand sa amintim de unde ne-am inspirat, facem niste poze frumoase si gata e aceeasi Marie, doar  cu alta palarie - si ne mandrim nevoie mare!!), puteti citi, daca va intereseaza despre pedagogia Waldorf AICI (atentie, in Internet circula ca de obicei o gramada informatii, unele de-a dreptul eronate - in special despre scoala Waldorf,  veti putea citi multe lucruri false, scrise bineinteles de oameni care nu au pus in viata lor piciorul intr-o scoala Waldorf si care nu au nici cea mai vaga idee, fapt care totusi nu-i impiedica sa-si exprime tare si raspicat parerea in mod public...) si despre pedagogia Montessori AICI - documentati-va, puneti-va mintea la contributie si o sa vedeti cum se face parca dintr-o data lumina!!

Lucrurile practice pe care as dori sa vi le impartasesc eu ar fi de fapt altele. De exemplu, ceva foarte important pentru mine si care ma apasa de foarte mult timp, ar fi faptul, ca eu daca as fi avut cu ani buni in urma mintea de acum, nu mi-as mai fi dat copiii sub nicio forma la gradinita, as fi facut tot posibilul sa stau acasa langa copiii mei, pentru a-i putea insoti cu vorba, fapta, sufletul si inima pe calea minunata a copilariei. Sunt ani putini, care trec mult prea repede, si care nici nu se mai intorc si nici nu-i vom mai putea recupera candva, cand vom avea noi in cele din urma timp si chef sa ne ocupam de copiii pe care i-am adus pe lume; iar toti acesti ani lasa "crapaturi" enorme in relatia parinte-copil, goluri care nu vor mai putea fi umplute cu adevarat NICIODATA. Si va spun sincer, ca eu nu am inteles niciodata sensul de a merge la serviciu, doar pentru a putea plati o bona  sau educatorii de la gradinita, oameni cu totul straini pe mana carora sa las educatia si formarea spirituala si sufleteasca a copiilor mei - dar desigur fiecare trebuie sa se gandeasca profund si sa analizeze ce este mai bine pentru sine si pentru copilul sau si sa ia o hotarare in consecinta.

Care este adevaratul rol al parintilor?? V-ati dat vreodata raspunsul la aceasta intrebare? Are sens sa-i "ingropam" pe copii in munti de haine, care mai de care mai grozave, oricum numai "de marca", jucarii tot mai sofisticate, aparatura de ultima ora, concedii de lux, case-palate, etc.? Cat conteaza toate aceste lucruri, daca noi nu i-am ajutat pe copii sa inteleaga adevaratul sens al vietii, daca nu le-am dat lectiile cele mai importante de viata cum ar fi: omenia, bunatatea, iubirea aproapelui, toleranta, acceptanta, dragostea si respectul pentru tot ceea ce ne inconjoara, recunoasterea maretiei creatiei lui Dumnezeu, s.a.m.d.? La ce-ti foloseste frumusetea, la ce-ti ajuta milioanele de la banca, masinile din garaj, casele din toate colturile lumii, succesul international, daca tu nu stii sa fii fericit si multumit cu tine insuti si sa traiesti in pace si armonie? Viata ne-a dat si continua sa ne dea o multime de astfel de triste exemple: Marilyn Monroe, Elvis Presley, Romy Schneider, Madalina Manole si multi altii - lista oamenilor fumosi, bogati, cu o cariera de succes si profund nefericiti este de-a dreptul interminabila.

 "Wenn Kinder klein sind, gib ihnen Wurzeln; wenn Kinder groß sind, gib ihnen Flügel" (Cand copiii sunt mici, dati-le radacini, cand sunt mari, dati-le aripi!) Rudolf Steiner

Dar revenind la oile noastre, adica la scolile Waldorf si Montessori, am sa incerc sa sintetizez ce mi s-a parut mie pana acum cel mai important. In primul rand, mie mi se pare ca cel mai mult conteaza faptul, ca in centrul preocuparilor profesorilor de la aceste tipuri de scoli, sta copilul si nu cantitatea de materie pe care acesta trebuie sa o asimilize intr-o anumita perioada limitata de timp. La aceste scoli, nu toti copiii sunt tratati exact la fel, in functie de planurile de invatamant, ci sunt abordati intr-un mod individual, in functie de nivelul propriu de dezvoltare  si de capacitatea de asimilare a copilului respectiv, la un anumit moment dat de timp. Fiecare copil este incurajat si spijinit sa-si cunoasca atat partile slabe, cat si cele tari. Se incearca ca fiecare copil sa primeasca exact ajutorul de care are nevoie atunci cand il cere, minunat mi se pare citatul apartinand Mariei Montessori "te voi ajuta ca sa inveti singur"! Si la scoala Waldorf si la scoala Montessori se pune mare accent pe cunoasterea si intelegerea naturii si a legilor ei, toate aceste scoli au curti foarte mari, amenajate cat mai natural posibil, iar copiii fac saptamanal (in timpul programului de scoala) excursii in padure, pe valea raurilor, la mare, in munti - undeva in mijlocul naturii, in functie de locul in care se gaseste fiecare scoala.

Scoala Waldorf din Trier

Pe langa scoala exista intotdeauna multe animale pe care copiii le ingrijesc, pentru a invata ce inseamna respectul pentru viata , dar si responsabilitatea pentru viata altcuiva

Atelierele scolii

Asa arata copiii mei dupa o excursie in natura

Locul de joaca din curtea scolii

Proiectele copiilor

La aceste scoli se pune foarte mare accent pe muzica, pictura, poezie, literatura, sculptura. Se invata modelajul in lut, se invata lucrul manual (toti copiii stiu sa tricoteze, sa coasa,  sa croseteze - chiar si baietii - sa vedeti ce sosete a facut baiatul meu in clasa aV-a!!!), se invata prelucrarea lemnului si a metalului (asa se dezvolta conexiuni foarte importante in creier, pe care un copil care sta in fata TV-ului sau a calculatorului nu le va putea dezvolta!). Exact asa imi povesteste mama acum,  cum invatatorul lor dintr-un sat din Moldova anilor ´30, preda exact dupa aceeasi metoda, toti baietii din sat puteau tricota si stiau sa toarca (amintiti-va si de Creanga!), si cele mai multe lectii teoretice erau insotite si de o parte practica .

Prin faptul ca nu se acorda note, copiii nu sunt incurajati sa concureze unii cu altii si sa vada in colegul de clasa numai un potential pericol, ci sunt astfel sprijiniti sa se ajute reciproc cat mai des, si astfel clasa devine cu adevarat un colectiv, care functioneaza intr-adevar dupa motto-ul: "toti pentru unul, unul pentru toti!". Copiilor li se da posibilitatea de a face intotdeauna legatura dintre viata si ceea ce invata la scoala, si sunt ajutati mult sa-si descopere MENIREA si calea vietii, scopul scolii nu este ca la final copilul sa poata da dovada ca a inglobat o anumita cantitate de informatii teoretice, ci se doreste mai ales ca fiecare copil sa reuseasca sa-si faca o idee despre directia in care isi doreste sa mearga in viata sa.

Exemplul cel mai bun al inutilitatii notelor sunt desigur tot eu. Pentru toata lumea, notele erau cele care reflectau inteligenta (??) si gradul de cunoastere si intelegere, deci pentru a fi un copil bun, asa cum asteptau parintii si toti cei din jurul meu, ma straduiam sa invat cat mai mult. Din pacate, nu pentru mine, ci pentru note. Si pentru ca aveam o memorie fantastica, nu mi-era deloc greu sa invat mai mult sau mai putin pe de rost si ceea ce nu-mi placea sau nu ma interesa, si sa obtin totusi note "bune" si sa fiu "premianta". Si asa s-a ajuns, ca am si in ziua de azi lacune mari in domeniul istoriei, geografiei, biologiei, etc. chiar de curand a trebuit sa caut rusinata pe google unde este jugul intracarpatic......

Si mai este un exemplu care mie nu-mi da pace deloc, viata unuia dintre cele mai mari genii ale omenirii: Wolfgang Amadeus Mozart. Hai sa facem un mic exercitiu de gandire si sa ne imaginam ca Mozart s-ar fi nascut de exemplu pe 27 ianuarie 1996. Cu siguranta ca ar fi fost dus la gradinita de la 2 ani si dat la scoala din colt, desi tatal acestui copil ar fi fost tot violonist la orchestra din Salzburg, nici nu s-ar fi gandit sa se ocupe personal de educatia copiilor sai. Mie-n suta ar fi avut televizor in camera, nintendo pe noptiera, calculatorul pe masa si telefonul mobil in buzunar. Ca in orice familie de muzicieni ar fi fost si copilul Mozart ´96 dat la o scoala de muzica, dar cu atata scoala normala, aparate, distractii, cumparaturi, etc. chiar credeti ca ar fi avut timpul si linistea sa cada in contemplatie si sa patrunda in lumea profunda a muzicii asa cum a facut-o  adevaratul Mozart? Si mai conteaza oare ca Mozart nu stapanea cu siguranta calculul integral si  poate nu avea decat o vaga idee despre legile fizicii si chimiei? Caci chiar si fara aceste lucruri, el a reusit ceva mult mai maret: a daruit omenirii comori si valori  incomensurabile si  nemuritoare.




Ca de obicei, va las sa trageti concluziile singuri, va mai recomand insa sa cititi neaparat si blogul Andreei, este foarte important tot ce scrie ea despre Homeschooling   si educatie.

Pledoarie pentru o gradina naturala

Am fost adesea intrebata ce-mi plantez eu in gradina, asa ca voi incerca astazi sa raspund cat mai explicit.

Ani de zile am incercat sa-mi adaptez gradina la nevoile mele, m-am luptat cu incrancenare cu melci, insecte, cartite si alte fiinte nevinovate, pe care pe atunci nu le puteam suferi si nu stiam ce sa mai fac ca sa scap de ele. Am ignorat consecvent si cu multa incapatanare conditiile de mediu specifice ale regiunii in care locuiam, incercand an de an sa cultiv plante, care de fapt din start nu aveau sanse prea mari de supravietuire.
Intre timp, am mai "crescut" si m-am mai desteptat putin (zic eu), am inteles in cele din urma, ca de fapt eu trebuie sa ma adaptez naturii si nu invers. Asa ca am invatat sa nu ma mai supar daca mai mananca si altii din plantele mele, imi vad intre timp gradina chiar ca un ultim refugiu (este ARCA mea) pentru o multime de animalute, care nu-si mai gasesc altfel locul nicaieri, fiind alungate de peste tot si combatute cu tot felul de metode, care mai de care mai ingrozitoare si mai brutale. De ceva timp, am ajuns la concluzia ca singurul ADEVARAT daunator existent in natura este OMUL, deci metodele de combatere ar trebui de fapt indreptate in cu totul alta directie.... Orice insecta, orice animal, orice planta are rolul ei foarte bine determinat pe care trebuie sa si-l indeplineasca, de ce suntem noi asa de infatuati si consideram ca stim mai bine ca ele? De ce ne imaginam ca noi suntem cei care trebuie sa decida ce plante trebuie sa creasca in gradina, unde anume trebuie sa se gaseasca ele, ce insecte, animale sunt tolerabile in gradina s.a.m.d.? Nu ne gandim deloc la nevoile naturii, ci numai la nevoile noastre....

De aceea, eu m-am reprofilat acum si cultiv si incurajez in  primul rand plantele salbatice: urzica, barba tapului, racovina, usturoita, leurda, grausorul, etc. Aceste plante nu au nevoie nici de ingrijiri atente, nici de protectie speciala, celelalte vietuitoare ale gradinii, la randul lor stapane pe gradina mea (pot avea eu cate acte de proprietate vreau, pamantul este numai si numai al lui Dumnezeu si trebuie impartit frateste cu celelalte fiinte ale Sale!), mananca cot la cot cu mine, dar in fiecare an, cresc suficiente plante pentru noi toti. Salata mai imi pun numai pe balcon in ghivece (am acum 10 salate, dar pe parcurs tot mai plantez ca sa am toata vara), pentru ca milioanele de melci din Europa de Vest abia asteapta asa o delicatesa, o singura noapte le este suficienta pentru a termina o multime de rasaduri (prima data, cu ani in urma, am avut un adevarat soc cand am vazut dimineata cum arata locul in care plantasem eu o gramada de rasaduri cu o zi inainte). La fel procedez si cu busuiocul si cu cimbrul. De asemenea, stevia, patrunjelul si loboda nu sunt pe lista mancarurilor favorite ale melcilor, se planteaza singure de la an la an si nu au nevoie nici macar sa fie udate sau ingrijite in mod special, deci le cultiv si pe ele in masa. 

Pentru ca eu iubesc rosiile, imi pun foarte multe plante, caci raportat la conditiile climaterice din Germania (si acum din Belgia), o planta nu reuseste sa produca cantitatea de fructe pe care ar produce-o aceeasi planta in Italia, Spania sau Romania. Si nu ma mai enervez pentru ca o rosie Coeur de boeuf face numai DOUA (2!!!) rosii intr-o vara, chiar ma impresioneaza performanta ei in astfel de conditii vitrege, iar cele doua rosii au un gust mai bun ca o mie de kilograme de rosii de la super-market sau de la cel mai bun Bio-Geschäft! De aceea, cele mai multe dintre plantele noastre sunt rosii mici, care reusesc sa se coaca chiar si in conditiile in  care nu au suficient de mult soare (situatie general valabila pentru Germania!). Acum de exemplu, am plantat cu copiii (si au iesit deja) peste 30 de plante de rosii, unele le vom pune in ghivece pe terasa, altele in gradina in diferite locuri (acum trebuie sa incerc locurile pe care rosiile le prefera in noua mea gradina), astfel incat voi avea cu siguranta in vara macar 5-7 plante care vor rodi bine. Ardei nu mai plantez in principiu, caci nu se fac deloc bine, doar asa 2-3 plante pe balcon pentru copii. Vinetele nu se fac aici decat in sera si oricum mie crude nu-mi plac,  sunt foarte greu digerabile si contin mult prea multa solanina in stare cruda, asa ca am mai rezolvat o problema. De asemenea, spanacul nu se gaseste pe lista mea din foarte multe motive: in primul rand pentru ca urzicile au gust de o mie de ori mai bun, dar si pentru ca urzicile cresc de la sine, spanacul insa trebuie ingrijit, iar timpul meu trebuie foarte bine dramuit, caci vreau doar sa fac atat de multe (chiar mama nu face si nu a facut niciodata spanac, ci numai mancare de urzici!!)....Varza este la fel de problematica, iar kale mie nu-mi place nici de frica. Morcovii raman foarte mici, dar pentru noi acest lucru conteaza mai putin, asa ca alaturi de morcovii salbatici, punem si morcovi "normali", dar nu am reusit sa obtinem suficient de multi pentru nevoile noastre, asa ca mai si cumparam, la urma urmei taranii trebuie sa traiasca si ei, nu credeti?

Mi-am plantat zeci de galbenele, floarea soarelui, coltunasi, topinambur, dovleci, nalbe, cepe si usturoi. Voi mai planta dovlecei, marar, cartofi si castraveti de muraturi (mici).

Nu ma mai procup prea mult de reguli, plantele cresc oricum cel mai bine daca sunt lasate sa o faca in legea lor, ele stiu cu siguranta mult mai bine ca noi cum trebuie sa o faca. Desigur ca o astfel de mentalitate nu permite obtinerea unor recolte impresionante cu care m-as putea lauda, dar pentru mine, alte lucruri au devenit in ultimii ani prioritati.....

Cimbrisorul (timian) din fata leusetanului a fost de ex. plantat de mine in cu totul alt loc, in care lui insa nu i-a placut. Planta a disparut din acel loc si cimbrisorul a aparut "de la sine" intr-o alta parte a gradinii, care i se potriveste lui mult mai bine, rasplatindu-ma tot timpul anului cu frunzulitele lui aromate (crengutele isi scot mereu varfurile chiar si din zapada).

Si cateva fotografii din noua gradina. Desi domnul proprietar este om care mananca normal, el cunoaste totusi inca diferenta de calitate dintre un produs cumparat si unul din propria gradina, asa ca a plantat o multime de bunatati in gradina sa:

Pe o lungime de cca. 15m zmeuri si muri

12 arbusti de coacaz  in toate culorile, de jur imprejurul gradinii de zarzavat.

Piersici (care din pacate au inceput sa infloreasca exact cand a venit un nou val de inghet, astfel incat nu vom avea nicio piersicuta anul acesta), meri, vita de vie, aluni si smochinul, care la randul sau a inghetat si nu ma va putea ferici cu fructe.

Si asa m-am plimbat eu toata primavara cu cartoanele si ghivecele cu rasaduri din casa afara si de-afara iar in casa...

Busuiocul din stanga a ajuns acum la aproape 1m inaltime (desi toate plantele au fost  din ACELEASI seminte, s-au dezvoltat f. diferit - asa se poate vedea cel mai bine ca sunt ffff. multi factori in joc!), dar tot in ghiveci il am, caci altfel il ataca melcii&Co - saptamana asta am fost nevoita sa-l bag iar in casa ca a fost din nou foarte frig si incepuse sa paleasca. Si ma joc de-a albinuta in fiecare zi si-i mangai florile, ca sa faca multe seminte sa am ce sa va trimit si voua. Caci aceste plante au fost din ultilmele seminte de busuioc adevarat din Romania pe care le-am mai avut, iar mie cel italienesc, care se gaseste altfel in aceasta parte a Europei, nu-mi place deloc.

Urzici, papadie si alte minunatii nu existau cand am venit aici aproape deloc, intre timp se gasesc din belsug, dar trebuie sa am acum mai mare grija, sa nu salbaticesc totusi prea tare gradina, asa cum mi-ar placea mie, va trebui pentru aceasta, sa mai astept ceva pana voi avea candva, din nou gradina mea proprie......

Natura este INTOTDEAUNA PERFECTA, orice dereglare, orice invazie de daunatori, orice crestere unilaterala a unei anumite plante, etc. nu indica decat o lipsa, o neregula, un dezechilibru pe care ea incearca intr-un fel sau altul sa le compenseze pentru a-si regasi echilibrul. Inainte de a face ceva impotriva ei, ganditi-va va rog,  in primul si-n primul rand, la ce ati facut VOI gresit!!