Seiten

luni, 18 aprilie 2011

Comorile creştinătăţii din orasul Trier - Germania

Eu locuiesc în Germania în apropiere de oraşul Trier, care este cel mai vechi oraş din această ţară şi un punct central foarte important al catolicismului din Germania. Şi acest lucru nu este întâmplător, în Trier sunt adăpostite două mari comori ale creştinătăţii: cămaşa lui Iisus Hristos în Domul din Trier şi moaştele Sfântului Apostol Matei din Biserica St. Matthias.
Domul din Trier, fotografii facute de draga mea Veronica
Peste aceasta camasa au trecut aproape 2000 de ani fara probleme, in ultimii ani insa s-a degradat atat de tare, incat trebuie conservata acum in conditii speciale de temperatura si umiditate, inchisa ermetic!!
Aici este capela unde este pastrata camasa, este deschisa si se poate vizita numai 10 zile pe an, dupa Pasti (tocmai am citit ca anul acesta, din cauza pregatirilor pt. anul viitor, nu va mai fi deschisa capela!), altfel se poate ajunge numai pana la usa ei. Camasa a fost scoasa ultima data in 1996 si va fi scoasa iar anul viitor, in 2012!
Biserica St. Matthias
Aici sunt moastele Sfantului Apostol Matei, intr-o nisa in  subsol, iar exact deasupra lazii de piatra, in biserica, se gaseste statuia din fotografia de mai jos (Si ce frumos sunt pastrate moastele sfintilor la noi in Romania!!!)
In loc de incheiere, sperand ca v-a placut scurta calatorie virtuala prin Trier, inca o vedere generala a partii orasului cu biserica St. Matthias, de pe deal, de langa scoala Waldorf (despre care trebuie neaparat sa scriu in curand)
 Tuturor, numai bine şi  o săptămână binecuvântată! Mă gândesc cu mult dor, că anul trecut eram pe vremea aceasta în România si citesc cu mare emotie în suflet ce frumos a fost la biserica din satul Nataliei. Şi pentru ca nu cred ca voi mai ajunge pe Internet săptămâna aceasta, vă doresc de aceea deja de astăzi, sărbători fericite!

2 comentarii:

  1. Foarte frumos! Iti doresc si eu draga Mimi, Paste cu bucurie in Hristos!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc mult, draga Marilena, iti doresc si eu sarbatori fericite alaturi de familia ta! Hristos a inviat!

    RăspundețiȘtergere