Raisa

 Ieri, am citit la Raluca povestea Raisei. O poveste tare impresionantă şi tristă, iar pentru mine şi îngrozitor de revoltătoare. Pentru că pe mine, mă revoltă de fiecare dată,  aroganţa şi infatuarea unora dintre medici, care se joacă cu vieţile  pacienţilor lor "de-a Creaţia divină", hotărând de exemplu, în funcţie de agenda personală şi de schema de gardă a spitatului ( mă stăpânesc cu greu să nu vorbesc şi despre aspectul pecuniar, care joacă din păcate, de mult prea multe ori un rol decisiv), când trebuie să  vină un copil pe lume. Mă revoltă astfel de medici, care uită ce au jurat în faţa profesorilor Facultăţii de Medicină, a colegilor de an, a rudelor prezente în sală, a propriei conştiinţe, şi nu la urma urmei, a lui Dumnezeu: primum non nocere (în primul rând, nu dăuna)! Şi-I mulţumesc de aceea lui Dumnezeu, că există totuşi şi atâţia alţi medici, care ştiu să rămână, mai  înainte de toate, oameni!

 Dar răul s-a întâmplat, pentru Ecaterina şi Raisa nu mai contează acum, decât ceea ce urmează de aici înainte. Şi deşi eu nu cred de fapt  cu adevărat în aceste tratamente costisitoare, dar mai ales dureroase şi pline de efecte secundare pentru Raisa, voi încerca şi eu să ajut puţin, deoarece mă gândesc că dovada solidarităţii umane şi a căldurii sufletelor omeneşti, contează poate cel mai mult în situaţia grea în care se găseşte acum această familie (Raluca şi celelalte fete au făcut o treabă grozavă, bravo lor!).

 Aş dori să pun aici punct, dar nu pot să nu vă spun  pe scurt înca o poveste din  viaţa mea personală, povestea verişorului meu Tibi. Tibi are 39 de ani, dar bunul Dumnezeu s-a milostivit tare mult de el şi i-a lăsat sufletul şi mintea unui copil de 3 ani, de aceea el este  unul dintre cei mai fericiţi adulţi pe care i-am întâlnit eu vreodată.  Creierul lui  a fost puternic afectat la naştere, din păcate tot datorită greşelilor comise de medicii care au asistat-o pe mama sa la naştere, de aceea Tibi este surd, mut şi handicapat mintal. Dar Tibi trăieşte de atâţia ani într-o lume a lui, absolut minunată,  este fericit dacă primeşte mâncarea preferată, dacă poate să stea pe vreme frumoasă în curte, ore în şir în contemplaţia unei plante sau a unui gândăcel, dacă se poate juca la calculator, nu ştie nimic nici de criza financiară, nici de politică, nici de scumpiri, nici de răutatea omenească,  nici de invidie, s.a.m.d. Aşa cum se bucură el la cimitir sau la biserică, nu am văzut până acum pe nimeni să se bucure, şi de aceea, trebuie să constat de fiecare dată, cu mare bucurie în suflet, cât de aproape este  de fapt Tibi de Dumnezeu.......

 Ne vine greu să  să acceptăm suferinţa, ne este greu să învăţăm din ea şi să tragem consecinţele. Şi ne este foarte greu să-i vedem rostul. Poate tocmai de aceea, în încheiere, sonata pe care se spune că ar fi compus-o Mozart la moartea mamei sale mult iubite:

 Astăzi, este şi ziua părintelui Iustin Pârvu, împlineşte 92 de ani. La mulţi ani, părinte Iustin!