Va multumesc!

Din pacate, iar fara diacritice..... Va multumesc din toata  inima pentru vorbele si gandurile voastre bune, nici nu gasesc cuvintele potrivite pe care mi-as dori, de fapt, sa vi le spun.....

Acum sunt in principiu bine, dar inca nici pe departe ca noua, voi fi nevoita sa raman mai departe in "ralenti" inca o buna bucata de timp. Dumnezeu insa m-a ajutat (pentru a cata oara???) si de data aceasta, sa trec cu bine si hopul acesta, care va spun sincer, ca mi-a fost taaare necesar (adica am invat multe)...

Din fericire, iese si aici soarele, asa ca imi voi adauga la tratamentul meu zilnic si baile de soare. Aici canta pasarelele, e cald si deja miroase bine de tot a primavara!!!!

Va imbratisez si va doresc numai bine! Inchei, multumindu-va inca o data si cu un cantec tare drag mie (Mozart este folosit de foarte multi medici in scopuri terapeutice), duetul  "pasarelelor" Papageno si Papagena....

Salutari din patul de convalescenta

Astazi numai scurt de tot si fara diacritice. Din prostie, dar si din cauza crizei de timp in care ma aflu eu in permanenta, m-am lovit destul de serios (dar multumesc lui Dumnezeu, nu asa de serios incat sa fiu nevoita sa umblu prin spitale) la coloana si la cap (asta ca sa vedeti cat de nesanatos poate fi cateodata sportul!!!). De aceea, voi avea  nevoie de cateva zile ca sa ma refac (ma autotratez cu rugaciuni si post, Arnica - globule homeopate, bitter suedez, muzica vindecatoare a aborigenilor si odihna totala in pat), deci, va rog sa ma iertati ca nu pot raspunde nici la comentarii, nici la mail-uri. Revin curand, pana atunci va imbratisez pe toti cu drag, 

Mimi

Vine, vine primăvara!

Această postare am pregătit-o săptămâna trecută, urma să bag astăzi numai diacriticele şi să o postez. Între timp, aici iar a nins, astăzi  mi-am început ziua cu datul zăpezii şi cu o "baie" bună cu zăpadă pe balcon.

Dar totuşi, uitaţi cum stăteau lucrurile aici săptămâna trecută, ce scriam eu vineri:

În Germania, cel puţin în colţul de ţară în care locuiesc eu, vine primăvara!! Sâmbăta trecută, copiii mei au văzut deja primii cocori care se întorceau din ţările calde. Din păcate, până m-au strigat ei, până am ieşit eu afară cuprinsă de panică, crezând că s-au lovit rău de tot,  aşa de tare urlau, până m-am întors în casă şi până am pus mâna pe aparatul de fotografiat, ajunseseră cocorii mult  prea departe că să-i mai pot eu fotografia.   

Dar am adunat alte "dovezi"!!!!

Primele flori din gradina mea:

Grausor

Flori, flori si numai flori, unde vezi cu ochii...

Ura, iese si loboda!!!

Dar florile pomilor pot avea  multe chipuri....

Priviţi cu mare atenţie în jurul vostru şi veţi descoperi, cât de mulţi copaci înfloresc deja, fiecare în felul său minunat....

Doamna Elena Niţă Ibrian în presa germană

Cineva, din păcate nu mai ştiu  exact cine,  scria că România este ca cerşetorul care moare de foame şi stă cu mâna întinsă,  cocoţat însă pe un sac de aur. Şi nu sunt deloc lipsite de adevăr cuvintele acestea teribil de dezarmante.... Deci, de ce ar sta altfel lucrurile în domeniul hranei vii??? În România, doamna Elena Niţă Ibrian s-a vindecat de o boală cumplită (cancer în stadiu final) şi a reuşit să trăiască peste 60 de ani cu hrana vie. A scris nenumărate cărţi pe această temă, majoritatea retetelor create de buna doamnă, fiind perfect aplicabile de către orice român, indiferent de mijloacele sale finaciare sau de pregătirea sa profesională. Dar din păcate, tocmai în România,  numele doamnei Ibrian nu este nici pe departe mediatizat şi popularizat ca cel al promotorilor mişcării raw food din lume, în special al celor din SUA. Încercările mele de a schimba ceva în acesta direcţie, nu s-au soldat până acum decât cu un succes destul de modest. Dar nu suntem singurii..... În Germania de exemplu, nemţii au fost foarte impresionaţi de povestea doamnei Ibrian, au publicat articolul scris de mine şi trimis  la redacţia revistei naturiste "Natürlich leben", şi  la numai o zi după apariţie, am  început deja să primesc mesaje pozitive de la cititori, neaşteptat de multe şi de pline de entuziasm......Deoarece m-am preocupat mult timp de studierea istoriei medicinei naturale universale,  vă spun sincer, că nu există mulţi oameni în lume care să fi reuşit să ducă acest mod de viaţă pe o perioadă aşa de lungă de timp şi cu un succes atât de mare, aşa se explică probabil de fapt şi interesul pe care am reuşit să-l trezesc în Germania (recordul german este de aproximativ  40 de ani cu hrana vie). Germanii au un proverb: "Nimeni nu este profet în ţara sa", trist, însă teribil de adevărat. Şi se potriveşte tare bine şi în România, nu credeţi?

 

Mai jos, traducerea în limba română a articolului din numărul 1/2011 al revistei "Natürlich leben", pentru cititorii acestui blog din păcate numai foarte puţine lucruri noi, sper însă să nu vă plictisesc prea tare. 

Mă gândesc, cât s-ar fi bucurat buna doamnă Ibrian, Dumnezeu să o odihnească în pace, de această apariţie...

O viaţǎ cu hrana vie, pentru hrana vie

Doamna Elena Niţǎ Ibrian

(1921-2009)

Am fost întotdeauna fascinatǎ de universalitatea temporalǎ, spaţialǎ şi interprofesionalǎ a hranei vii. Din Japonia şi pânǎ în America, din Danemarca şi pânǎ  în Australia, au existat dintotdeauna şi peste tot, oameni, medici sau persoane  cu altǎ pregatire profesionalǎ, care au descoperit, de cele mai multe ori întâmplǎtor prin propria experienţǎ, hrana vie şi efectul ei tǎmǎduitor fantastic. Ne putem însa imagina foarte  uşor, cǎ cei mai mulţi au rǎmas necunoscuţi. Obervǎm acest lucru şi astazi, în epoca Internetului şi a abundenţei mijloacelor de comunicaţie, cât de greu este sǎ se rǎspândeascǎ adevǎrul  despre hrana vie, cum ar fi putut cei care au trǎit cu mulţi ani în urmǎ, sǎ reuşeascǎ mai bine sǎ popularizeze aceste lucruri?

În România, în familia mea şi în cercul meu de cunoştinţe, nu am auzit mare lucru despre hrana vie, de abia dupa ce am ajuns in Germania, am descoperit pentru prima data cu adevǎrat  HRANA VIE.  Iar de când am trecut şi eu, în urmǎ cu aproape 4 ani, la regimul de viaţǎ cu hrana vie, gândul la eventualii români, care poate au cunoscut şi aplicat la rândul lor  hrana vie, nu mi-a mai dat pace deloc, asa cǎ am început sǎ caut în Internet şi…. bineînţeles cǎ am descoperit cǎ şi în România, au existat şi existǎ în continuare oameni, care au integrat perfect hrana vie în viaţa lor. Între timp, ma angajez foarte tare pentru rǎspândirea ideiilor despre hrana vie în România, mi-am creat în acest scop 3 pagini de Internet, dar cel mai important lucru  pentru mine a fost,  cǎ am reuşit sa ne adunǎm la un loc, mai mulţi români care promoveazǎ hrana vie, reuşind chiar creearea unui portal de informare despre hrana vie, pentru totii românii, atât din România, cât şi din strǎinǎtate!

        Bineînţeles cǎ nu se poate vorbi despre hrana vie în România, fǎrǎ a o pomeni pe extraordinara doamnǎ Elena Niţǎ Ibrian, autoare a peste 40 de cǎrţi din domeniul sǎnǎtǎţii, care a trǎit peste 60 de ani cu regimul de viaţǎ cu hrana vie. Şi de aceea, doresc sǎ vǎ spun povestea ei, o poveste deosebit de impresionantǎ si de interesantǎ.

        Doamna Elena Niţǎ Ibrian s-a nǎscut pe 12 noiembrie 1921, într-o familie simplǎ de ţarani români. Dupa moartea timpurie a parinţilor sǎi, a fost nevoitǎ sǎ se ocupe de cei 8 fraţi mai mici ai sǎi, pâna a ajuns fiecare la casa lui. De la bunica ei, doftoroaia satului, a învaţat sǎ cunoascǎ şi sǎ iubeascǎ natura, “a moştenit” de la ea, cunoştinţe vechi şi tainice despre plantele din flora spontanǎ şi despre puterea lor nemaipomenitǎ de vindecare. De la mama sa, a învǎţat ţesutul la rǎzboiul de  ţesut şi vopsirea lânei cu ajutorul plantelor. Şi-ar fi dorit foarte mult sǎ studieze biologia, din pacate în acele timpuri, comuniştii ajunseserǎ în România la putere, tatǎl sǎu fusese declarat chiabur, de aceea i s-a permis  sǎ urmeze doar o şcoalǎ superiorǎ de menaj. A devenit apoi tapiser, îşi creea singurǎ din plante vopselele pentru covoarele şi tapiseriile sale. Din pǎcate, fixarea culorilor nu se putea face fǎrǎ chimicale, iar doamna Ibrian lucra fǎrǎ mascǎ, ceea ce a fǎcut, ca la numai 25 de ani, sǎ i se sǎlǎşluiascǎ deja cancerul în gâtul şi în plǎmânii sǎi. A fost tratatǎ fǎrǎ succes în spital, iar apoi a fost trimisǎ de medici, care nu mai ştiau cum sǎ o ajute mai departe, sǎ moarǎ acasǎ. Scuipa deja sânge, era imobilizatǎ la pat, nu mai putea sǎ mai mǎnânce ceva, soţul sǎu era pregatit pentru moartea iminenta, cumpǎrase deja sicriul. Şi în aceastǎ situaţie disperatǎ, aude soţul sǎu de la o cunoştinţǎ venitǎ din Canada, despre o terapie a cancerului cu ajutorul sucurilor de legume şi de fructe. Doamna Elena Niţǎ Ibrian se decide sǎ încerce şi acest tratament, în situaţia în care se afla, nu mai avea oricum nimic de pierdut. La inceput, soţul sǎu era nevoit sǎ-i administreze sucurile  cu pipeta, dupǎ puţine zile însǎ, doamna Ibrian reuşea deja sǎ bea sucurile cu linguriţa, iar dupǎ numai 6 sǎptǎmâni se vindecase în mod miraculos, putea iar sǎ mǎnânce şi sǎ mergǎ!!!! Doamna Niţǎ Ibrian începu sǎ studieze toate carţile şi toate articolele despre hrana vie pe care  reuşea sǎ şi le procure, începu sǎ cerceteze  aprofundat puterea terapeuticǎ a plantelor din flora spontanǎ, începu sǎ adune şi sǎ dea mai departe toate informaţiile despre hrana vie, încercand sa  aducǎ  la urechile câtor mai mulţi oameni, dovezile despre puterea tǎmǎduitoare ieşitǎ din comun a hranei vii.  Doamna Elena Niţǎ Ibrian a scris peste 40 de cǎrţi şi  nenumǎrate articole, s-a angajat foarte mult pentru pǎstrarea valorilor culturale tradiţionale, înfiinţând la vârsta de 85 de ani un muzeu etnografic. Şi pentru cǎ în România, în special bǎtrânii au fost foarte greu loviţi de saracie,  a pus cu banii câştigaţi de pe cǎrţile sale bazele unui azil pentru persoanele în etate, sǎrǎcite la bǎtrâneţe, dupǎ o viaţǎ de muncǎ. Nici un om nu a plecat de la buna doamnǎ cu mâinile goale, fiecare a primit sfaturile, plantele, reţetele sau leacurile pentru care o cǎutase  – şi totul fǎrǎ ca doamna Ibrian sǎ fi aşteptat vreo rǎsplatǎ. A facut totul, din marea ei dragoste pentru Dumnezeu şi pentru creaţia divinǎ, pentru oameni, pentru naturǎ şi pentru toate fiinţele acestei lumi.

Doamna Elena Nita Ibrian a plecat dintre noi pe 9 septembrie 2009, cu aproape numai douǎ sǎptǎmâni înainte de împlinirea vârstei de 88 de ani. Cu câteva sǎptǎmâni înainte de moartea sa, mai organizase o demonstraţie de hranǎ vie pentru câteva zeci de persoane cu handicap din Piatra Neamţ, fiind ajutatǎ de numai   6 persoane. Tot în vara anului 2009, a mai acordat un interviu extraordinar (a vorbit aşa de liniştitor despre moarte, de parca ar fi ştiut ca în curând urma sǎ pǎrǎseascǎ aceastǎ lume) revistei  Formula AS şi a lucrat pânǎ în ultima clipǎ la cǎrţile şi la articolele sale.

Povestea doamnei Ibrian este dupa pǎrerea mea foarte dǎtǎtoare  de speranţǎ, întǎrindu-i în special, pe cei care s-au decis la rândul lor, sǎ urmeze regimul de viaţǎ cu hrana vie. Aceast om,  s-a îmbolnǎvit atât de grav, la o vârstǎ atât de fragedǎ şi totuşi a reusit sǎ se vindece şi sǎ trǎiascǎ mai departe peste 60 de ani, numai cu simpla hranǎ neprelucratǎ termic, nu a mai cunoscut durerile, disperarea  şi frica, pe care orice boalǎ gravǎ le aduce cu sine,  reuşind dimpotrivǎ sǎ ducǎ o viaţǎ minunatǎ şi binecuvântatǎ, în slujba oamenilor bolnavi, bǎtrâni şi sǎraci. Fiecare zi din  viaţa acestei doamne, este un exemplu de necontestat, cǎ hrana vie nu este doar un mod de alimentaţie, doar o simplǎ dietǎ, ci este o metodǎ infailibilǎ de tratament şi  reprezintǎ  un adevǎrat mod de viaţǎ. Iar prin viaţa sa exemplarǎ, ne-a demonstrat tuturor, ce înseamnǎ sǎ fii un  OM cu adevǎrat bun,  un om, aşa cum ne-a gândit de fapt Dumnezeu pe noi toţi, atunci când ne-a creat.

Bibliografie:

Toate cartile doamnei Elena Nita Ibrian 

Interviul din  Formula AS - „Elena Nita Ibrian  - Mancati crud si curat si veti fi sanatosi" de Otilia Teposu   

Raisa

 Ieri, am citit la Raluca povestea Raisei. O poveste tare impresionantă şi tristă, iar pentru mine şi îngrozitor de revoltătoare. Pentru că pe mine, mă revoltă de fiecare dată,  aroganţa şi infatuarea unora dintre medici, care se joacă cu vieţile  pacienţilor lor "de-a Creaţia divină", hotărând de exemplu, în funcţie de agenda personală şi de schema de gardă a spitatului ( mă stăpânesc cu greu să nu vorbesc şi despre aspectul pecuniar, care joacă din păcate, de mult prea multe ori un rol decisiv), când trebuie să  vină un copil pe lume. Mă revoltă astfel de medici, care uită ce au jurat în faţa profesorilor Facultăţii de Medicină, a colegilor de an, a rudelor prezente în sală, a propriei conştiinţe, şi nu la urma urmei, a lui Dumnezeu: primum non nocere (în primul rând, nu dăuna)! Şi-I mulţumesc de aceea lui Dumnezeu, că există totuşi şi atâţia alţi medici, care ştiu să rămână, mai  înainte de toate, oameni!

 Dar răul s-a întâmplat, pentru Ecaterina şi Raisa nu mai contează acum, decât ceea ce urmează de aici înainte. Şi deşi eu nu cred de fapt  cu adevărat în aceste tratamente costisitoare, dar mai ales dureroase şi pline de efecte secundare pentru Raisa, voi încerca şi eu să ajut puţin, deoarece mă gândesc că dovada solidarităţii umane şi a căldurii sufletelor omeneşti, contează poate cel mai mult în situaţia grea în care se găseşte acum această familie (Raluca şi celelalte fete au făcut o treabă grozavă, bravo lor!).

 Aş dori să pun aici punct, dar nu pot să nu vă spun  pe scurt înca o poveste din  viaţa mea personală, povestea verişorului meu Tibi. Tibi are 39 de ani, dar bunul Dumnezeu s-a milostivit tare mult de el şi i-a lăsat sufletul şi mintea unui copil de 3 ani, de aceea el este  unul dintre cei mai fericiţi adulţi pe care i-am întâlnit eu vreodată.  Creierul lui  a fost puternic afectat la naştere, din păcate tot datorită greşelilor comise de medicii care au asistat-o pe mama sa la naştere, de aceea Tibi este surd, mut şi handicapat mintal. Dar Tibi trăieşte de atâţia ani într-o lume a lui, absolut minunată,  este fericit dacă primeşte mâncarea preferată, dacă poate să stea pe vreme frumoasă în curte, ore în şir în contemplaţia unei plante sau a unui gândăcel, dacă se poate juca la calculator, nu ştie nimic nici de criza financiară, nici de politică, nici de scumpiri, nici de răutatea omenească,  nici de invidie, s.a.m.d. Aşa cum se bucură el la cimitir sau la biserică, nu am văzut până acum pe nimeni să se bucure, şi de aceea, trebuie să constat de fiecare dată, cu mare bucurie în suflet, cât de aproape este  de fapt Tibi de Dumnezeu.......

 Ne vine greu să  să acceptăm suferinţa, ne este greu să învăţăm din ea şi să tragem consecinţele. Şi ne este foarte greu să-i vedem rostul. Poate tocmai de aceea, în încheiere, sonata pe care se spune că ar fi compus-o Mozart la moartea mamei sale mult iubite:

 Astăzi, este şi ziua părintelui Iustin Pârvu, împlineşte 92 de ani. La mulţi ani, părinte Iustin!

Despre germinare

 Astăzi, respect în cele din urmă o promisiune mai veche şi mă ocup de tema germinare. Pentru a încolţi (cereale, seminţe, fasole, linte, năut etc.) nu aveţi nevoie de cine ştie ce aparate sau dispozitive, sunt suficiente: un borcan, o bucată de tifon, un elastic, o sită şi o farfurie.
 Se pune orice vreţi să încolţiţi mai întâi la înmuiat, peste noapte sau cel mai bine pentru 24 de ore. A doua zi se clăteşte totul bine şi se pun seminţele într-un borcan, iar în loc de capac, puneţi o bucată de tifon fixată cu un elastic. Borcanul se pune aplecat la cca.45°, undeva la cald şi la întuneric. Se clătesc seminţele de 2 ori pe zi (se poate face şi fără a scoate tifonul), vara când este foarte cald, chiar şi mai des. După ce au încolţit, se pun la scurs într-o sită şi aveţi aşa cei mai buni, cei mai ieftini şi cei mai sănătoşi germeni!
Se poate simplifica totul folosind în loc de borcan o simplă farfurie întinsă: se spală cerealele, se lasă la înmuiat, se clătesc şi apoi se pun pe o farfurie întinsă (ca sa nu facă mucegai). Cerealele încolţesc şi aşa foarte bine!

Aceaste metode simple sunt folosite şi de Ramona, şi de  Vali, la fel proceda chiar şi doamna Elena Nita Ibrian.

 În fotografia de mai sus, am pus la încolţit alac, o cereală pe care o recomand cu mare căldură, eu am desoperit-o de abia în Germania [vă mărturisesc sincer (şi cu ruşine) că nu auzisem de ea  în România, căutând în dicţionar traducerea, am dat pentru prima dată în viaţa mea de cuvântul alac!] deoarece încolţeşte foarte repede, nu suportă chimicalele şi de aceea nu se pot folosi îngrăşăminte chimice în cultivarea sa, şi nu este nici aşa de modificată de mână oamneasca, prin mii de încrucişări, cum este cazul grâului şi secarei.
 Linte încolţită:

Mei încolţit:

 O privire în dulapul meu din bucătărie:

  În borcanul din stânga este alac, în cel din dreapta, grâu.
 Iar mei, încolţit şi uscat are un gust de floricele.........

Şi cum ar putea să lipsească hrişca încolţită....

 Alacul încolţeşte cam într-o zi, colţul iese deja după o zi de înmuiat în apă, lintea are nevoie de  aproximativ 2 zile, dar se poate consuma şi după 24 de ore de stat în apă (e deja moale şi gustoasă),  hrişca are nevoie de 2-3 zile, grâul, secara, fasolea, meiul încolţesc cam în 4-5 zile.
Pentru persoanele cu timp puţin, cel mai repede încolţeşte quinoa.
Mult succes!

Vegetarieni celebri

Cu luni  în urmă, am făcut următoarea listă comprimată (a trebuit să exclud foarte multe personalităţi, ar fi fost altfel o lista enormă!) cu vegetarieni celebri. O reiau astăzi, sper să vă placă, şi cine ştie..... poate chiar să vă inspire! 
 

Adams, Bryan

Cantaret, din 1989 vegan.

Sursa: H. Kaplan: Warum ich Vegetarier bin - Prominente erzählen,

Rowohlt, 1995 / The Vegan, Herbst 2002

Bardot, Brigitte (*1934)

Actrita

Barkin, Ellen

Actrita

Busch, Wilhelm (1832 - 1908)

Scriitor si desenator german

Sursa: SonntagsBlick, 19. Juli 1992, Seite 51; Verrat der Kirchen an den

Tieren, C.A.Skriver, 1967, S. 183

da Vinci, Leonardo (1452 - 1519)

Sursa: Das Recht der Tiere in der Zivilisation, Herausgeber:

W.Brockhaus, F. Hirthammer Verlag, Seite 234

Diderot, Denis (1713 - 1784)

Scriitor si filosof francez

Diogene (-412 - -323)

Filosof

Dupin, Aurore (1804 - 1876)

= George Sand

Sursa: Die Lebensweise Jesu und der ersten Christen, C.A. Skriver,

1973, Seite 137

Edison, Thomas Alva (1847 - 1931)

Inventator

Einstein, Albert (1879 - 1955)

Fizician, mare om de stiinta

Emerson, Ralph Waldo (1803 - 1882)

Scriitor american

Sursa: Das Recht der Tiere in der Zivilisation, Herausgeber: Wilhelm

Brockhaus, F.Hirthammer Verlag, Seite 233

Empedocle (-490 - -430)

Filosof grec

Sursa: Weltwunder Vegetarismus, G. Stolzenberg, Herp, S. 14. Zitiert in:

Warum ich Vegetarier bin - Prominente erzählen, H. Kaplan, Rowohlt-Tb

Epicur (-341 - -271)

Filosof grec

Franklin, Benjamin (1706 - 1790)

Om de stiinta american

Gandhi, Mahatma (1869 - 1948)

Conducatorul miscarii de independenta din India, laureat premiul Nobel 1913

Garbo, Greta

Actrita

Hannah, Daryl (*1961)

Actrita

Sursa: SonntagsBlick, 19. Juli 1992, Seite 49

Horatiu (-65 - -8)

Poet

Kafka, Franz (1883 - 1924)

Scriitor

Lincoln, Abraham (1809 - 1865)

Presedinte USA

Morgenstern, Christian

Poet german

Sursa: Warum ich Vegetarier bin - Prominente erzählen, H. Kaplan,

Rowohlt-Tb

Moses, Edwin

Sportiv american, campion mondial si olimpic

Sursa: Diet for a New America, John Robbins, Stillpoint Publishing

Company, Seite 160

Nena

Cantareata germana ("99 Luftballons"), intre timp a trecut la raw food

Newton, Sir Isaac (1643 - 1727)

Fizician

Ovidiu (-43 - 18)

Poet si filosof

Sursa: Leben und Überleben - Kursbuch ins 21. Jahrhundert, Viktoras

Kulvinskas, F. Hirthammer Verlag S. 63

Paul, Jean (1763 - 1825)

Poet

Sursa: SonntagsBlick, 19. Juli 1992, Seite 51

Plutarh (45 - 125)

Filosof si scriitor grec

Sursa: Leben und Überleben - Kursbuch ins 21. Jahrhundert, Viktoras

Kulvinskas, F. Hirthammer Verlag S. 63

Pitagora (-582 - -496)

Matematician si filosof grec

Sursa: Das Recht der Tiere in der Zivilisation, Herausgeber:

W.Brockhaus, F. Hirthammer Verlag, Seite 234

Rilke, Rainer Maria

Poet german

Rolland, Romain (1866 - 1944)

Poet francez; premiul Nobel 1915

Schweitzer, Albert (1875 - 1965)

Teolog si medic; Premiul Nobel 1952

Sursa: Tolstoi - Gandhi - Shaw - Schweitzer - Harmonie und Frieden mit

der Natur, Günther Stolzenberg, Echo-Verlag: Vegetarier

Seneca, Lucius Annaeus ( -3 v.- 65 n.)

Filosof

Sursa: Leben und Überleben - Kursbuch ins 21. Jahrhundert, 2. Auflage,

Viktoras Kulvinskas, F. Hirthammer Verlag, ISBN 3-921288-57-6, S.63

Shaw, Georg Bernhard (1856 - 1950)

Dramaturg; Premiul Nobel 1950

Sursa: Leben und Überleben - Kursbuch ins 21. Jahrhundert, Viktoras

Kulvinskas, F. Hirthammer Verlag S. 63

Shelley, Percy Bysshe (1792 - 1822)

Poet englez

Sursa: Das Recht der Tiere in der Zivilisation, Herausgeber: Wilhelm

Brockhaus, F. Hirthammer Verlag, 1975, Seite 9

Sokrate (-470 - -399)

Filosof grec

Sursa: Leben und Überleben - Kursbuch ins 21. Jahrhundert, 2. Auflage,

Viktoras Kulvinskas, F. Hirthammer Verlag, ISBN 3-921288-57-6

Tagore, Rabindranath (1861 - 1941)

Filosof si poet indian, Premiul Nobel 1913

Tesla, Nikola (1856 - 1943)

Inventator

Sursa: Franz Ferzak: Nikola Tesla, Seite 115

Tolstoi, Lev (1828 - 1910)

Scriitor rus

Sursa: Leben und Überleben - Kursbuch ins 21. Jahrhundert, Viktoras

Kulvinskas, F. Hirthammer Verlag S. 63

Voltaire, Francois de (1694 - 1778)

Scriitor si filosof francez

Sursa: Leben und Überleben - Kursbuch ins 21. Jahrhundert, Viktoras

Kulvinskas, F. Hirthammer Verlag S. 63

Wagner, Richard (1813 - 1883)

Compozitor german

Sursa: Leben und Überleben - Kursbuch ins 21. Jahrhundert, Viktoras

Kulvinskas, F. Hirthammer Verlag S. 63

omotes_vegetarianism

Wiener, Norbert

Matematician, intemeietorul ciberneticii

Sursa: "I am a mathematician" von Nobert Wiener

HRANA VIE ÎN ROMÂNIA - Pagini de istorie????

 Săptămâna trecută, am fost întrebată de o persoană dragă mie (deci nu era nici un fel de răutate în spatele întrebărilor), de ce fac eu toate aceste demersuri cu doamna Elena Niţă Ibrian, ce vreau eu  la urma urmei şi ce aştept? Vreau să închei poate nişte socoteli mai vechi sau poate să  răzbun astfel ceva sau pe cineva? Răspunsul clar este NU.  Singurul meu motiv pentru care fac toate aceste lucururi este nevoia mea, poate puţin exagerată,  de dreptate. Mie mi se pare nemaipomenit de nedrept, că deşi doamna Ibrian s-a zbătut atâţia ani de zile, încercând să facă cunoscute principiile vieţii cu hrana vie  câtor mai mulţi oameni, deşi a efectuat o muncă enormă şi ne-a lăsat o moştenire nemaipomenit de valoroasă, nu este cunoscută decât foarte puţin, mai ales aici,  în acest mediu virtual. Singura care a scris pe larg despre doamna Ibrian şi care a şi  trimis chiar cărţile doamnei până  în Canada, este Ligia Pop, în rest nu veţi întâlni prea des numele doamnei  pe paginile site-urilor, nenumărate între timp, româneşti despre hrana vie, deşi multe din reţetele prezentate (mai ales cele tipic româneşti) pornesc aproape mereu de la o reţetă creata de  doamna Ibrian.  Pe mine m-a întristat foarte tare acest lucru, şi atunci, m-am hotărât să încerc să schimb  măcar puţin lucururile. Şi fiind o capră cu patru coarne, am şi reuşit să adun chiar destul de multe informaţii (trăiască Internetul!), le mulţumesc mult tuturor care m-au ajutat! Vă spun sincer, că în spatele acestor câtorva rânduri, se acund zile, săptămâni , chiar luni de căutări, schimburi de scrisori  nenumărate pline de întrebări,  apeluri  telefonice interminabile din Germania pe reţeaua de telefonie mobilă din România, lectura a zeci de pagini pe Google,  iar apoi redactări, corectări şi aranjări în pagină, diacritice, ş.a.m.d. Nu vreau să mă plâng, am făcut totul cu mare plăcere şi interes, deoarece hrana vie a devenit pentru mine chiar viaţa mea. Şi în ciuda faptului că priorităţile vieţii mele au fost şi vor rămâne copiii, şi de aceea timpul pe care îl pot aloca altor activităţi este foarte restrâns în cazul meu (cel puţin pe moment, dar aşteptaţi voi să crească copilaşii-drăgălaşii!!), încerc totuşi şi să păstrez şi să dau mai departe, după puterile şi posibilităţile mele, lumina minunată primită în dar de la doamna Elena Niţă Ibrian, Dumnezeu să o odihnescă în pace!

  Voi începe astăzi, în postarea de mai jos, cu povestea domnului Alexandru Iacob, primul editor al doamnei Ibrian, dar la Piatra Neamţ sunt mult mai multe persoane, care şi-au luat angajamentul să nu lase să se aştearnă praful uitării peste cărţile şi peste munca  doamnei Ibrian şi asta mi se pare mie tare grozav, sper să înceapă să scrie cât mai mulţi şi sper să reuşim, cu toţii, să ajungem cu toate aceste informaţii la cât mai mulţi români din ţara şi din străinătate, deoarece doamna Elena Niţă Ibrian este o mare ROMÂNCǍ, care face mare cinste acestei ţări şi ar fi tare mare păcat să cadă şi domnia sa în uitare, aşa cum se întâmplă din păcate prea des în ultimii ani în România, cu mult prea multe dintre valorile româneşti adevărate!

Amintiri despre doamna Elena Niţă Ibrian, cel mai de seamă reprezentant al hranei vii din România, terapeută şi autoare de cărţi din domeniul sănătăţii si medicinii naturale

Interviu cu domnul Alexandru Iacob (alias Alexandru Arbore), consilier editorial al  Casei editoriale Solteris din Piatra Neamţ.

- Stimate domnule Alexandru, datoritǎ Alinei şi lui Marcel (Alimentatia Naturala), cǎrora le mulţumesc încǎ o datǎ din suflet, am avut marea şansǎ sǎ ajung sǎ vǎ „întâlnesc”. Dumneavoastrǎ aţi cunoscut-o bine, de fapt chiar foarte bine,  pe doamna Elena Niţǎ Ibrian, i-aţi editat mai multe carţi şi aţi organizat împreună cu buna doamnǎ expoziţii şi demonstraţii de hranǎ vie în mai multe  oraşe din ţară. Deci, cred că este de la sine înţeles, ca prima mea întrebare va fi: când si în ce împrejurări aţi cunoscut-o pe doamna Elena Niţă Ibrian?

- Doamna Elena Niţă Ibrian publica periodic, în paginile duminicale, reţete de hrană vie sau de bucătărie creativă tradiţională în ziarul unde lucram, Ceahlăul din Piatra Neamţ.

După revoluţia din decembrie 1989, eu am înfiinţat revista Elta, editată de Asociaţia de metafizică Elta Universitate la care şi eu am accedat. Atunci mi-am amintit de domnia sa,    i-am publicat în revistă pagini întregi cu reţete de hrană vie şi sub îngrijirea acestei reviste   i-am publicat prima carte „Bucătăria fără foc” care a avut un succes imens, dacă ne reamintim că am reeditat-o apoi sub egida Editurii Solteris în 55 mii de exemplare, apoi am lansat-o cu succes în 17  titluri şi am organizat împreună expoziţii de hrană vie şi lansări ale acestor cărţi în oraşele Bucureşti, Piatra Neamţ, Timişoara, Arad ş.a.m.d.

-Puteţi sǎ ne faceţi o mica selecţie a  cărţilor respective?

- Este edificator pentru orice cititor, din orice ţară ar fi, să enumerăm titlurile: „Bucătăria fără foc”- „Tratat de hrană vie”- „Plantele - aliment şi medicament”- „Mic tratat de hrană vie” (în 121 reţete)- „Hrana vieţii din viaţa plantelor”- „Bucătăria fără foc la îndemâna tuturor”- „Fulgii de grâu germinat în bucătăria fără foc”- „Soia - miracolul alimentaţiei”- „Arta culinară în post”(1001 reţete pentru sănătate) „Bucătăria fără foc” (1315 reţete de salate inedite şi alte noutăţi)- „Hrana vie pentru mamă şi copil”- „Hrana vie pentru mileniul trei”- „Hrana vie în creşterea performanţelor intelectuale”- „Vindecarea diabetului zaharat prin hrană vie”- Produse apicole” (tratamente, cosmetică, bucătărie fără foc) - „Prevenirea şi vindecarea cancerului”- „Terapia naturală”…Cred că e destul. 

- Deci doamna Ibrian avea  la începutul acestei colaborări editoriale în jur de 70 de ani şi a decedat la 88 de ani, cum a reuşit să creeze atât de mult?

- În afară de cele 17 titluri editate de noi, editura noastră i-a mai cules şi corectat livrându-i pe diskete alte 16 titluri, ţinând cont că acestea şi altele au fost încredinţate altor edituri, abia acum ne dăm seama de amploarea acestei munci.

Aş rezuma succesul în trei ipostaze:

1. Consuma hrană vie;

2. Era foarte harnică;

3. Era sănătoasă.

Adăugăm că nu era habotnică, când mergea la ocazii consuma ceea ce i se servea, deşi acasă nu mai avea aragaz, nu am văzut-o niciodată stând degeaba.

Era foarte sociabilă, având mulţi prieteni colaboratori, punea mâna întotdeauna la gătit când organizam expoziţii cu hrană vie şi se informa la nivel superior depăşind pregătirea ei de nivel mediu.

-Eu  nu am avut norocul sǎ o mai întâlnesc pe buna doamnǎ Ibrian, am vorbit doar de mai multe ori la telefon, şi deşi au fost de fiecare datǎ convorbiri foarte lungi, este totuşi cu totul altceva, în comparaţie cu o întâlnire "faţǎ in faţǎ”. De aceea v-aş întreba, cum aţi vazut-o dumneavostra pe doamna Ibrian? I-aţi fost "pacient" sau numai editor  şi prieten? Ce întâmplǎri vǎ vin spontan în minte ca fiind potrivite de împǎrtǎşit şi celorlalţi oameni?

       - Îi plăcea să se îmbrace la aceste expoziţii şi simpozioane în costum popular tradiţional Bucovinei (Moldova de Nord) în care s-a născut, nu-i plăcea să se laude şi chiar atunci când primea aplauze le dăruia altora. Edificator este un exemplu pe care-l prezint cu amuzament: după o expoziţie din acestea la o manifestare organizată la Sala Palatului din Bucureşti, eu am vorbit acolo despre „corpul eteric” subliniind că tocmai acesta ajută plantele să ajute la rându-le pe om şi că doamna Ibrian a sintetizat o experienţă a strămoşilor noştri -dacii- care sunt amintiţi în cărţile vechi că erau maeştri în tratamente cu plante. Am încheiat cu sintagma metaforică „În ulcica de lut a doamnei Ibrian se află secretul corpului eteric al plantelor”…În ropotele de aplauze care au urmat ea mi-a şoptit la ureche: „Vedeţi, domnule Alexandru, niciodată nu v-am mai auzit vorbind aşa frumos!”…Pe loc m-am îmbăţoşat, apoi mi-am dat seama că nu pe mine m-au aplaudat oamenii, ci pe ea…

-Simona, o fatǎ tânǎrǎ şi inimoasǎ, mi-a scris cum a ajuns ea la doamna Ibrian, deşi nu o cunoştea, i-a dat pur si simplu un telefon şi buna doamna a primit-o în casǎ cu braţele deschise. Şi pe mine m-a aşteptat la domnia sa acasǎ, deşi nici pe mine nu mǎ cunoştea,  din pǎcate nu am mai putut eu sǎ ajung, dar sunt sigurǎ cǎ şi eu aş fi fost primitǎ împǎrǎteşte. Cum reuşea sǎ-i primeascǎ pe toţi oamenii care o cǎutau  şi mai ales, cum reuşea sǎ-i ajute pe toţi?

        - A vindecat de boli grele mulţi oameni, spunându-le să fie credincioşi că numai Dumnezeu poate cu adevărat vindeca. Pe cei care credeau îi primea cu mare bucurie şi-i ajuta. A avut şi duşmani, unii i-au aruncat cu pietre în geam. Dar, ceea ce e sigur, a ajutat foarte multă lume şi în special pe femei. Ea s-a vindecat de un cancer la esofag cu sucuri de plante după reţetele elveţianului Ernst Günter, după ce medicii îi prognosticaseră sfârşitul. De atunci a început opera ei. Îmi mai zicea: „Dacă ar şti oamenii că prin fierbere şi coacere distrug enzimele dătătoare de viaţă din plante, n-ar mai fi pe lume atâtea boli!”…

Eu însumi m-am vindecat de un precancer la rect după ce am urmat un post de 21 zile trăind exclusiv cu apă distilată şi apoi alte 21 de zile revenire din post cu sucuri şi preparate de hrană vie. A fost de fapt o împletire între metoda altui mare vindecător român, Valeriu Popa, şi a doamnei Ibrian. M-a ajutat şi tratamentul pe bază de plante (alifie şi ceaiuri) al doamnei Ana Lupuleasa din Mădei-Borca. În România avem mulţi vindecători pe bază de plante.

  

-Cred cǎ ar fi foarte interesant dacǎ ne-aţi spune câte ceva şi despre modul de lucru al doamnei Ibrian? Şi cu siguranţǎ mulţi vor fi interesaţi sǎ afle şi mai multe despre modul sǎu de viata, ne-aţi putea povesti câte ceva şi despre aceste aspecte?

- În bună parte, am descris mai sus. Noi doar am ajutat-o să transmită această informaţie prin cărţi, expoziţii cu hrană vie, demonstraţii practice ducând-o prin ţară la întâlniri directe.

Astfel ne-am luptat şi am creat împreună  brandul Elena Niţă Ibrian .

- În ce constă noutatea acestui brand?

- Ea a sintetizat nu numai ceaiuri şi sucuri, ci a demonstrat practic că omul se poate vindeca sau rămâne sănătos şi activ toată viaţa consumând numai hrană vie.

- Am citit în presǎ, cǎ în  vara anului 2009  doamna Ibrian a fost de fapt foarte activǎ: a dat un interviu revistei Formula As, a organizat o masa pentru Asociaţia persoanelor cu handicap din Piatra Neamţ, mie mi-a povestit la telefon despre ultimele ei proiecte, o carte despre aloe vera şi una despre muguri, eu nu am auzit-o sǎ se plângǎ de probleme de sǎnǎatate, dar dumneavoastra, trǎind lânga buna doamnǎ, ne-aţi putea spune exact care era situatia sǎnǎtǎţii şi mai ales care a fost cauza plecarii (pentru mine prematura) din viaţǎ a doamnei Ibrian?

- Cred că a plecat cu sentimentul că şi-a făcut datoria. A lăsat o sumă importantă de bani şi propria locuinţă ca donaţie unei Fundaţii pentru ca aceasta să edifice o casă de sănătate cu numele ei şi axată pe metodele ei la Piatra Neamţ.

Dacă această Fundaţie se va achita de obligaţie rămâne de văzut.  

    
        Recent, am fost la comemorarea unui an de la plecarea doamnei Elena Niţă Ibrian în lumea celor drepţi, unde am fost invitat şi eu să vorbesc despre domnia sa, manifestare găzduită de către Fundaţia Ştefan cel Mare. M-am bucurat că acolo au venit şi echipe de copii care au dansat şi au cântat folclor moldovenesc. Aceasta înseamnă că doamna Ibrian a aplaudat acolo sus. M-aş bucura tare mult – şi cred că s-ar bucura şi ea acolo unde odihneşte- dacă cineva ar colabora cu noi la reeditarea celei mai importante şi complete cărţi a ei. „Terapia naturală”. Eu având asupra acestei lucrări drept de copyright în exclusivitate aş putea să  ofer acest drept, printr-o negociere prietenoasă oricărei entităţi fizice sau juridice care doreşte şi poate să reediteze această lucrare sau să ajute la tipărire, noi ocupându-ne de partea editorială, chiar şi în limba germană.

- Dacǎ mai existǎ persoane care încearcǎ sǎ-i ducǎ munca mai departe, ar fi poate de mare folos, dacǎ aţi deveni dumneavoastrǎ "omul de legǎturǎ" şi ne-aţi ajuta sǎ ne „gǎsim”, ştim cu toţii cǎ numai împreunǎ suntem puternici şi numai împreuna vom reuşi poate sǎ realizǎm lucruri cu adevǎrat mari. Eu vǎ mulţumesc din inimǎ pentru minunatele cuvinte şi pentru timpul acordat, vǎ admir enorm, cǎ în ciuda vremurilor grele aţi ramas şi dumneavoastrǎ un OM, pentru care timpul şi informaţiile deţinute nu înseamna numai bani, vǎ mulţumesc şi in numele tuturor cititorilor, pentru tot ceea ce aţi fǎcut pânǎ acum pentru semenii dumneavoastrǎ şi vǎ doresc, dumneavoastrǎ şi familiei dumneavostrǎ, multǎ, multǎ sǎnǎtate, bucurie şi  mai departe o viaţǎ cât mai luminoasǎ!

***

Domnul Alexandru a avut bunǎvoinţa sa scrie şi o scurta prezentare personalǎ:

Alexandru Iacob

Date de naştere: este născut la data de 13.octombrie.1936, în satul Văleni, judeţul Neamţ, fiul Mariei V. Iacob; de religie creştin ortodox.

Apartenenţă politică: Fără de partid.

   Studii: 6 clase primare la  şcoala Văleni; 3 clase profesionale la şcoala Profesională I.M. Roman;bacalaureat al Liceului Roman Vodă; licenţiat al Facultăţii de Filozofie a Universităţii Babeş - Boliyai Cluj-Napoca; absolvent al cursului  postuniversitar de un an al Facultăţii de Ziaristică Bucureşti.

   Servicii: 10 ani strungar, ajustor şef, controlor tehnic la Uzina de Ţevi Roman; 25 de ani ziarist la ziarul Ceahlăul din Piatra Neamţ; 15 ani fondator şi editor al Editurii Solteris Piatra Neamţ; în prezent consilier editorial la  Casa Editorială Solteris Bistriţa-Neamţ.

   Realizări:

Pe plan intern: Fondator şi realizator al  revistei  de metafizică ELTA; autor al cărţilor interactive: „A doua naştere”, „Cetatea Focului Sacru” şi „Pelerinul”;  nenumărate studii şi articole în ziare şi reviste; creator şi practicant al metodei de „Meditaţie în vibraţia lui Christ”avându-l pe Iisus Christos drept Mare Învăţător; lansare editorială şi promovare a unor autori de cărţi sau practicanţi în domeniile terapiei naturale sau spirituale precum Elena Niţă Ibrian, George Văsii, Mihai Apostol, Ion Românul, Mana Luz, Alina Simina, Alexiada, Beatrice Tuhari, Firicel Ciarnău, Emanuel A. Ilia şi alţii; participări cu prelegeri, expoziţii de carte şi hrană vie cât şi demonstraţii practice de sacroterapie la reuniuni de terapii alternative şi vindecări spirituale în Bucureşti, Timişoara, Piatra Neamţ, Arad, Cluj, Roman, Iaşi şi altele.

Distins cu titlul de „Cetăţean de onoare” al comunei natale Văleni.

Pe plan extern: Participări la seminarii spirituale sau schimburi de experienţă jurnalistică în Polonia Germania, Grecia, Republica Moldova; editarea unor lucrări de mare interes spiritual precum: „Viaţa Maeştrilor”, Craniul de Cristal vorbeşte”, Misiunea lui Maitreya”, Energia Universală”, Evoluţia Divină a Omului – de la Sfinx la Hristos”, „Arta cunoaşterii în tăcere”.

 Pentru comuna Văleni: Publicarea în ziarul „Ceahlăul” a unor articole referitoare la oameni şi situaţii din comuna Văleni la rubricile „Biografii contemporane”, „Frumoasă-i casa cu mulţi copii” şi altele, înfruntarea la o conferinţă de presă a primului secretar judeţean făcându-l să recunoască drept o greşeală desfiinţarea comunei Văleni, publicarea articolului

„A fost prădată Biserica din Văleni”, în urma căruia hoţii au lăsat la marginea pădurii Cârlig icoana Maicii Domnului; publicarea unei pagini de ziar cu studiul „Satul care nu vrea să moară” care a constituit imboldul de reînfiinţare a comunei Văleni; sponsorizarea bibliotecilor comunală şi şcolară cu cărţi editate sau scrise de el  în valoare de peste 10 mil. lei vechi; lansarea proiectelor „ Monografia comunei Văleni” şi „Suntem acasă” prin care urmăreşte să aducă satul şi comuna Văleni, împreună cu fiii satului, la nivel european. Pentru toate acestea, Consiliul comunei Văleni i-a acordat diplomele de „Fiu al satului” şi „Diplomă de merit”.

Maxime preferate: „Suntem pentru că am fost şi vom fi pentru că suntem” (proprie) şi „Înainte de a vă întreba ce a făcut ţara pentru voi întrebaţi-vă ce aţi făcut voi pentru ţară” (după G. Kenedy).

Hobby: Cultivarea şi întreţinerea legumelor şi pomilor; cititul.

 

***