Nu ştiu cum vă merge vouă, dar eu am rămas cu câteva nostalgii culinare din vremurile "carnivore şi necrude". Printre ele şi icrele, care mie nu îmi picau bine de fapt absolut deloc, mi-a fost de nenumarate ori rău de la ele, dar în ciuda acestui fapt, nu am reuşit ani de zile să mă abţin şi să nu le mai mănânc. Ultimele icre adevarate le-am mâncat cam acum 8-9 ani, şi deşi şi atunci mi-a fost rău toata noaptea de la ele, gustul lor tot nu-mi ieşea complet din cap. Până acum două săptămâni însa, când am creat cu totul şi cu totul întâmplător această reţetă. Deci, dacă vreţi să mâncaţi cele mai bune icre pe care le-aţi gustat vreodată, incercaţi "Salata vegană de icre a la Mimi"! Pofta bună!
Ingrediente:
-o cană de linte incolţită;
-zeama de la o lamâie;
-alge Wakame (nu ştiu daca se gasesc în Romanaia, dar se pot înlocui cu orice alte alge marine - neaparat marine, altfel lipseşte gustul de peşte);
-o ceapă.
Si datorita Mariei mi-am dat seama ca am uitat sa mentionez un ingredient, care se mai poate adauga si care mai atenueaza gustul de linte, dand in acelasi timp si o textura mai pufoasa si anume 1-2 linguri de ulei presat la rece (eu incerc sa il evit, dar pentru un gust mai fin, este totusi mai bine sa se foloseasca si ulei). Multumesc mult Maria!
Se proceseaza ingredientele în robot, iar rezultatul arata aşa:
O alta planta deosebit de gustoasa (pentru mine, ocupa si ea unul din locurile fruntase in Top10), pe care probabil cei mai multi o cunosc deja, este macrisul. Se poate folosi si la salate si la smothies (mie imi plac si frunzele si tijele subtiri din partea superioara a plantei si semintele cand sunt inca necoapte), copiii o mananca cu mare placere. Denumirea latineasca este Rumex acetosa, frunzele macrisului contin mult fier, multe vitamine (vedeti si postarea despre plantele din flora spontana) si acid oxalic (deci inca o data atentie, nu trebuie exagerat si consumata o cantitate foarte mare, fiind contraindicata pentru bolnavii de rinichi si de reumatism!) ceea ce ii confera un gust acrisor. Este o planta foarte putin pretentioasa, creste atat la umbra cat si pe terenuri expuse la soare, se poate recolta deja primavara timpuriu, vara are o scurta perioada de pauza (dupa ce se dezvolta semintele), dupa care se poate relua recoltarea pana toamna tarziu (pana cade zapada).
Foto-Wikipedia
Eu am gazonul plin de macris, am aruncat pur si simplu multe seminte si creste acum cu mare drag, spre marea noastra bucurie.
Deoarece am constatat cu foarte mare bucurie, ca tema plantelor comestibile din flora spontana intereseaza pe foarte multi oameni, m-am gandit ca cel mai bine ar fi sa incep seria prezentarii lor, cu plantele care au cel mai bun gust. Si voi incepe cu macrisul iepurelui, care ocupa o pozitie de varf in Top 10-ul plantelor salbatice comestibile, o planta tare gustoasa, imi aminteste de caisele si de corcodusele verzi furate in copilariei din gradina blocului vecin. Trebuie insa (ca orice alta planta) consumata cu moderatie, contine acid oxalic (ma scuzati daca nu se cheama asa, eu n-am stralucit niciodata la chimie, fac o traducere de tip "furculision" a cuvantului german Oxalsäure) si o cantitate prea mare provoaca dureri de burta.
La numele romanesc al plantei (in Romania, copiii din cartier il numeau trifoiul acru, il mancam toti cu foarte multa placere si mult timp am crezut ca asa se cheama!), am ajuns pe cai tare ocolite, l-am aflat pe pagina Angelei www.sanatateangi.blogspot.com, de la Raluca www.alexcreste.blogspot.com, care il stie de la mamica ei, o buna cunoscatoare de plante salbatice.
Exista doua soiuri, amandoua sunt la fel de gustoase, se pot manca si frunzele si florile, trebuie numai putina atentie la cules, se apuca planta cu amandoua mainile, altfel iese saracuta cu radacina cu tot.
Macrisul iepurelui (Oxalis stricta)
Familie:
Sauerkleegewächse
Inaltime:
10 - 30 cm
Marimea florii:
10 - 12 mm
Raspandire:
Pe campuri, la marginea drumurilor, in gradini, pe pamant hranitor sau in pamant lutos.
Eu nu pot manca nici un fel de cereale cu gluten, de aceea am cautat alternative si am incercat foarte multe retete pana acum. Mie imi plac cel mai mult aceaste turtite (chifle), care se fac foarte usor si care mie mi se par si tare gustoase.
Ingrediente:
-faina de hrisca incoltita (dar se poate face si cu faina din hrisca normala);
-seminte de in (daca se pun seminte de in galbene, ies chiflele putin aurii, arata mai frumos!) macinate;
-apa, diferite seminte, sare sau alte condimente dupa gustul fiecaruia.
Se amesteca ingredientele, trebuie sa se obtina un aluat destul de tare, de aceea nu am scris la apa cantitatea exacta, eu lucrez mai "ochiometric", pun apa pana obtin consistenta dorita.
Cu mainile ude formez niste turtite pe care le dau prin diferite seminte (de floarea soarelui, de in, de susan, de mac, de dovleac, etc.), le pun pe un gratar la soare pe balcon. Din cand in cand le mai intorc, pana seara sunt gata "coapte". Cu o crema de avocado sau un pateu de linte sunt o minunatie!!!!
Modelul acesta, inventie proprie, se numeste "Excalib(alcon) 2010" si este bineinteles ultimul model!
Lasand gluma la o parte, va spun sincer, ca mie imi pare tare rau, de fiecare data cand citesc, ca multe persoane nu se incumeta sa incerce hrana cruda, deoarece nu poseda multe din aparatele "necesare". Sigur ca e totul mult mai usor, daca folosim toate aceste aparate sofisticate, care costa insa o gramada de bani, dar eu doresc sa va arat ca totusi lipsa lor, nu este o scuza pentru a NU practica hrana vie. Se poate si fara, cel mai bine a demonstrat acest lucru doamna Elena Nita Ibrian, care a mancat crud peste 60 de ani, reusind foarte bine si fara ajutorul tehnicii moderne! Si eu mananc crud de 3 ani de zile si nu am nici aparat de deshidratat, nici storcator de fructe, nici cine stie ce mixer. Iarna usuc ori in cuptorul potrivit la 40°C si lasat cu usa putin deschisa, ori pe soba, ori pe calorifer, iar vara pe balcon la soare (tehnica practicata de mii de ani de foarte multe din popoarele lumii).
Barba caprei este cea mai dulce planta din flora spontana pe care am mancat-o eu vreodata (foarte interesanta poate, pentru toti cei carora papadia li se pare prea amara - asta se intampla insa numai la inceput, dupa un timp, dupa ce papilele gustative s-au obisnuit cu gustul papadiei, nu mai pare asa de amara), o recomand cu deosebita caldura!
Planta creste in abundenta pe pajistile romanesti - fotografie facuta la Viscri in iulie 2011
Planta se cheama pe germana Wiesen-Bocksbart, iar denumirea in latina esteTragopogon pratensis.
*Fotografiile si informatiile sunt preluate de pe pagina Federatiei de Santate din Germania www.bfgev.de
Familie:
Korbblütler
Inaltime:
30 - 70 cm
Marimea florii:
40 - 60 mm
Raspandire:
Prefera campiile cu pamant bun si marginea drumurilor.
Reteta e tot de la mama mea iubita. Ea facea mereu in post, cu fasole uscata fiarta si frunze de salata, ceapa si usturoi verde, ulei, otet, sare si piper! Simplu, iefin, usor de preparat, sanatos, satios si gustos, mai bine aproape ca nu se poate! Si reprezenta mereu un fel de mancare, nu numai o salata, pe langa care se mai mananca si altceva (o mancam pe atunci cel mult cu paine) si sa stiti ca pe mine m-a saturat foarte bine, de fiecare data.
Dar pentru ca eu acum nu mai vreau sa mananc fasole fiarta, am inceput sa caut alternative. Si bineinteles ca le-am gasit! Fasolea Azuki este o fasole foarte gustoasa, care se poate manca foarte bine incoltita (celelalte soiuri de fasole nu le-as recomanda incoltite, sunt greu digerabile, trebuie consumate numai fierte!). Singurul impediment ar fi, ca incolteste destul de greu, dureaza 4-5 zile, dar nu necesita nici cine stie ce munca si nici cine stie ce dotare, nu e nevoie decat de un borcan si o bucata de tifon. Se pun fasolele mai intai 24 de ore la inmuiat (eu le schimba apa si le clatesc macar o data in timpul acesta), dupa care se pun in borcanul legat cu tifon, care se pune la intuneric (eu ii pun un prospop de bucatarie deasupra), usor aplecat la aproximativ 45°, cu capul in jos, pe o farfurie. Se clatesc bine de 2 ori pe zi, fara sa se scoata tifonul. Deci, am pus fasolea la incoltit si uitati rezultatul:
Ingrediente:
-o cana de fasole Azuki incoltita;
-ceapa verde (sau uscata), usturoi verde (sau uscat), ardei (arata mai vesel si mai colorat cu ardei de toate culorile), ridichi, castraveti - cel mai bine isi pune fiecare ce-i place cel mai mult, se potrivesc foarte multe lucruri;
-frunze de salata, de rucola, de papadie, de loboda, de stevie, patrunjel verde, marar - ca si mai sus, se pot pune verdeturile pe care le mancati cu cea mai mare placere;
A treia poveste, cu toate că nu am găsit nici fotografii şi nici foarte multe date exacte, este totuşi poate cea mai interesantă pentru noi românii, deoarece este vorba despre un medic din România.
Deşi doamna doctor Tedora Indrei Stoica a scris un capitol foarte important în istoria medicinii naturale din România, este din păcate foarte puţin cunoscută în ţară. Eu am "întalnit-o” întâmplător în Internet pe fiica dânsei, Olivia, care a avut bunăvoinţa să-mi spună povestea tare impresionantă a familiei sale.
Doamna dr.Teodora Indrei Stoica a studiat medicina generală, după care s-a specializat în psihiatrie. A practicat medicina la Deva şi la Bucureşti. În vara anului 1982, după reintoarecerea din vacanţa de vară de la Constanţa, a descoperit un mic nodul la subraţ. După câteva săptămâni, a constatat că nodulul a început să crească şi atunci s-a hotărât să-şi facă diferite teste şi investigaţii. La începutul anului 1983 a fost internată în spital şi operată, amputându-i-se tot sânul. Rezulatatul a fost necruţător, avea cancer, iar doctorii care o operaseră, nu îi mai dădeau mai mult de 6 luni de viaţă. Doamna Dr. Indrei Stoica nu a putut însă să accepte soarta crudă şi să se resemneze pur şi simplu, ci s-a hotărât să învingă boala prin puterile sale proprii. A refuzat terapia cu raze şi alte chimicale care i s-a propus în spital ca metodă de tratament. A început să studieze cărţile scrise de mari medici, care trataseră bolile prin metode naturale, iar în primăvara anului 1983, s-a retras la părinţii săi la ţara, într-un sat din Dobrogea, unde a început să urmeze o dietă strictă cu sucuri de crudităţi. A studiat mai departe plantele din flora spontană şi puterea lor terapeutică. Culegea singură plantele, pe care le folosea la ceaiuri sau la sucuri, pe unele le uscă, pe unele le folosea în stare proaspătă. A început să studieze şi apoi să aplice reflexologia. În tot acest timp a fost foarte mult ajutată şi sprijinită de părinţii şi de sora dânsei, astfel încât după 3 luni începuse deja să se simtă mult mai bine. S-a reîntors la Bucureşti, unde a început să practice metoda de tratament cu sucurile de crudităţi. După câteva luni, s-a dus la control la medicii care o operaseră şi care nu-i mai dăduseră decât 6 luni de viaţă, iar acestora nu le-a venit să creadă cât de bine arată şi cât de bine se simţea. S-au repetat testele şi investigaţiile şi i s-a comunicat că s-a vindecat, reuşise să învingă cancerul. În mai 1984, s-a născut cel de-al treilea copil al sau, şi tot în acelaşi an, i s-a publicat un articol despre cancer şi medicină naturală în ziarul Scânteia. În articol, scrisese despre experienţă ei şi cum se vindecase de cancer cu ajutorul curei de fructe, plante şi legume crude, dorinţa dânsei cea mai fierbinte fiind să dea curaj şi altor oameni cu cancer sau alte boli grave. În urma publicării articolului, au început să vină oameni bolnavi de cancer şi de alte boli din toată ţara, mulţi aflaţi în ultimul stadiul al bolii. Unul dintre pacienţii care au căutat-o pe doamnă dr. Indrei Stoica, a fost şi dr. Doru Laza. Familia doamnei doctor s-a mutat apoi la Vatra Dornei, unde dânsa a avut o ocazie minunanta să cerceteze mai departe plantele medicinale şi valoarea lor terapeutică inestimabilă.
În 1987, a apărut la casa Scânteii, Editura Litera, cartea sa cu titlul "Indreptar Profilactic şi Terapeutic de Medicină Naturista”, doamna dr. Indrei Stoica fiind foarte mult sprijinită de doctorii Maria şi Pavel Chirilă, iar Dr. Doru Laza i-a pus la dispoziţie banii necesari publicării cărţii. Cartea a apărut, iar tirajul s-a epuizat în mai puţin de 4 ore.
Din păcate, la numai cîteva luni de la apariţia cărţii, în anul 1988, doamna doctor Teodora Indrei Stoica s-a stins din viaţa, cancerul necruţător a lovit-o pentru a doua oară, reuşind de data aceasta să o învingă.
A doua poveste, este povestea doamnei Lorraine Day M.D. (SUA) www.drday.com . Despre doamna Day, am citit pentru prima data pe pagina domnului Dr. Florin Micliuc ( http://florin.heim.at/mismedromania/adiocancer_001.htm ), un medic roman care a lucrat 15 ani in Germania, la un centru de combatere biologica a cancerului (Gesellschaft für Biologische Krebsabwehr - GfBK) si care a infiintat, dupa modelul german si in Romania, Centrul roman de combatere biologica a cancerului (CRCBC) la Baile Felix.
In cazul doamnei Day, orice comentar este de fapt de prisos, de aceea va las sa cititi ce scrie pe pagina ei (site-ul este in stilul tipic american, multora probabil ca nu le va placea, dar.... asta e America!).
You Have Cancer. You're Going to Die! Ai cancer si vei muri, i-au spus doctorii. . .
"But they were wrong!" si-a spus Lorraine Day. Mai intai, i-a fost diagnosticata o tumoare mica la san, ce a fost indepartata chirurgical, dupa care i s-a spus ca are cancer invaziv la san. La scurt timp dupa operatie, tumoarea s-a refacut, dovedindu-se a fi foarte agresiva si creascand foarte rapid, ajungand in cateva saptamani la marimea unui grapefruit. De data aceasta insa, doamna Day a refuzat terapiile standard pentru tratarea cancerului si s-a hotarat sa-si recladeasca sistemul imunitar, singura si numai prin metode naturale. Doaman Day traieste si astazi, tumoarea s-a retras complet, este santaoasa si se ocupa in prezent cu tratarea oamenilor loviti de aceasta boala cumplita, aplicand numai metode biologice.
Ca si in cazul multor altor medici, ce au aplicat ca metode de tratament metodele naturale si doamna Day a fost defaimata si s-a incercat prin toate metodele denigrarea ei. S-a afirmat pana si faptul ca nici n-ar fi medic si multe alte neadevaruri, ea a raspuns insa la toate acuzatiile ce i-au fost aduse si a incercat sa se apere, aducand o multime de dovezi care demonstreaza falsitatea celor afirmate de aceste persoane rau voitoare, se poate citi totul in amanunt pe site-ul ei.
In viata, granita dintre adevar si minciuna este intotdeauna foarte permeabila, iar lumea este in ziua de azi asa cum este, de aceea ramane de fapt numai la puterea de discernamant a fiecaruia, pe cine crede si cui ii da dreptate.....
Tot cautand noi dovezi referitoare la efectul benefic al mancarii netratate termic asupra sanatatii, am gasit trei povesti foarte impresionanate despre hrana vie si efectul ei salvator, chiar si in cazul unor boli deosebit de grave, cum ar fi cancerul. Incep cu povestea doctoritei daneze Kirstine Nolfi.
Kirstine Nolfi
(1881-1957)
Kirstine Nolfi s-a născut la 14 aprilie 1881 în Egtved - Danemarca. A studiat medicina la universitatea din Copenhaga, iar după examenul de stat în 1907, a lucrat timp de 12 ani la mai multe spitale din Copenhaga.
În mai 1941 descoperi la sânul drept un nodul, dar nu-şi făcu prea multe griji, gândindu-se că se va rebsoarbe de la sine. După cinci săptămâni constată însă cu groază, că nodulul ajunsese deja la mărimea unui ou de găină. Din acest moment, ea ştiu cu siguranţă că are cancer, dar decise, că pentru sine, nu intra nici operaţia şi nici radioterapia în discuţie. Se retrase pe o mică insulă în Kattegat şi începu să consume exclusiv hrană netratată termic. Abia dupa două luni însă, începu să înregistreze o îmbunătăţire a stării de sănătate şi o micşorare a tumorii. Kirstine Nolfi se simţea acum mai bine ca niciodată. După un an, în care menţinu regimul alimentar cu hrana netratată termic, ascultă de sfatul medicului şi cercetătorului Mikkel Hindhede (1862-1945) şi trecu la o alimentaţie vegetariană, care cuprindea în proporţie de 60-75% alimente netratate termic. După trei, patru luni începu să se simtă din nou obosită şi începu să aibă dureri puternice la sân. Nolfi trecu din nou pe regimul exclusiv de hrană vie şi după numai o săptămână dispărură şi durerile şi starea de oboseală.
Kiristine Nolfi începu să scrie articole despre experienţa ei, ziarul săptămânl medical danez refuză însă să-i publice articolele. Şi oferta pe care a făcut-o, de a-şi prezenta cazul său personal în faţa unei adunării medicale, i-a fost respinsă. Dar doamna Nolfi era însă hotărâtă să facă cunoscută experienţa câstigată şi să ajute cât mai multor oameni bolnavi. De aceea, deschise în 1945 un sanatoriu cu 80 de paturi, iar tratamentul principal aplicat era alimentaţia netratată termic. Pacienţii primeau 3 mese pe zi ce constau din fructe, legume, lapte crud, nuci, cereal, plante din flora spontană, salate şi puţină miere. Astfel ea avu posibilitatea de a studia timp de 12 ani efectele regimului cu hrană vie asupra foarte multor boli. Dr. Nolfi a consemnat rezultate foarte bune în tratarea următoarelor boli: poliartrita cronică, astmul bronşic, boli cardio-vasculare, boli hepatice, diabetul zaharat de tip II, boli renale şi de stomac, obezitate, boli de piele, epilepsie, Ischia, Morbus Basedow, hemoroizi, migrene, parodontoze. În ceea ce priveşte cancerul, menţiona că este foarte important pentru a trata cu succes aceasta boală, să se respcte cu stricteţe regimul alimentar şi să se înceapă în faza incipientă a bolii.
De-a lungul celor doisprezece ani, clinica ei deveni foarte renumită; între timp veneau pacienţi şi din Suedia şi Norvegia, fapt care stârni invidia multora dintre colegii săi, care începură să o defăimeze. Unii afirmară că de fapt Kirstine Nolfi nici nu avusese cancer, alţii din contră spuneau că ea se operase în secret şi de aceea se vindecase.
In anul 1946 i se retrase licenţa de medic şi dreptul de a practica pe o perioadă de un an de zile şi i se intentară mai multe procese, pe care însă doamna Nolfi le castigă în totalitate. Pentru a-şi demonstra nevinovăţia, lăsă la începutul anului 1948 să i se ia o proba de ţesut de la sân, care într-adevăr se dovedi la biopsie ca fiind de natură malignă. Din păcate, după acestă intervenţie chirurgicală, începură să i se formeze metastaze.
În cartea sa apărută în 1946 şi intitulată "Apărarea mea", dr. Nolfi ia poziţie împortiva tuturor acuzaţiilor nedrepte care i se aduseseră, iar din 1949 se retrage definitv din activitatea medicală. Dar toate procesele intentate, toate răutăţile şi minciunile afirmate la adresa ei, intervenţia chirurgicală la care se supusese de bună-voie, i-au subrezit foarte tare starea de sănătate, cancerul se extinse în tot organismul, în final formându-i-se metastaze în oase. Kiristine Nolfi moare în 1957, la vârtsa de 76 de ani.
Astazi, as vrea sa va povestesc putin despre pe doamna Nelly Reinle-Carayon si sa va prezint o reteta absolut fantastica de pizza cruda creata de ea.
Nelly (www.rohkoestlich.com) este un multi-talent prin excelenta. A facut cursul de bucatar raw la Alissa Cohen (www.alissacohen.com) si pe langa cursurile de hrana vie pe care le sustine, a mai scris si o carte de bucate numai cu retete din bucataria fara foc (carte care este foarte apreciata, obtinand si un premiu la o expozitie de carte de la Paris) si mai organizeaza si targurile de hrana vie, in cadrul carora pregateste de fiecare data, impreuna cu inca cativa bucatari raw, un bufet-gourmet pentru 100 de persoane!
Si aceasta este pizza ei extraordinara, pe care o mananca garantat cu placere nu numai raw-food-istii:
Ingredientele (pentru o tava in Exaclibur)
Aluatul de pizza:
1 ceasca de seminte de in galbene si una de seminte de in maro, o ceapa, 100 g frunze de telina, 1 morcov, 1 rosie, un catel de usturoi, sucul de la jumatate de lamaie, piper, 1 lingurita de sare. Branza Cheddar
1 ceasca de cashew, 1 ardei rosu, 3 linguri suc de lamaie, 1 lingura de sare, 3 linguri de apa. Sosul de rosii
3 rosii, 5 linguri de ulei de masline, 1 catel de usturoi, 12 rosii uscate, 4 curmale fara sambure, 1 lingurita de sare, 2 lingurite de maghiran.
Pentru topping este nevoie de 6 ciuperci mijlocii, 2 fire de ceapa verde, 1 ardei rosu, oregano, busuioc.
Modul de pregatire: Aluatul
Se macina semintele de in, se curata legumele si se taie marunt, se baga totul la robot pana se obtine o pasta, care se intinde pe tava, se usuca la aparatul de deshidratat 3 ore, se intoarce si se mai usuca 3 ore la 42°C. Branza
Alunele cashew se inmoaie si se proceseza cu celelalte ingrediente in robot pana se obtine o crema. Sosul de rosii
Rosiile uscate se inmoaie in apa o ora, dupa care se proceseaza toate ingredientele in robot. Topping
Ciupercile se taie felii si se marineaza o ora in sos de soia (Nama Shoyu). Ardeiul si ceapa verde se marineaza cu mirodenii in ulei de masline, circa 1 ora.
Dupa ce s-a uscat blatul de pizza, se unge cu un strat de branza "Cheddar", peste care se unge sosul de rosii, se pun ciupercile si amestecul de ardei si ceapa verde marinate si se mai baga o data la aparatul de usact pentru 5 ore. Se serveste cu busuioc proaspat.
Aceasta reteta necesita ceva mai mult timp pentru pregatire, fiind de fapt mai mult ceva pentru ocazii mai speciale. Dar are un gust nemaipomenit, foarte multe persoane, care initial aveau anumite retineri, si-au schimbat total opinia dupa ce au gustat aceasta pizza.
Buon appetito!
*Reteta apartine doamnei Nelly Reinle-Carayon, care a fost tare draguta si mi-a pus-o la dispozitie.
