joi, 24 aprilie 2014

Cresele, gradinitele si scolile privite dintr-un alt unghi

Desigur din unghiul bunului-simt....... Si uite asa, cu schimbarea unghiului, am ajuns eu sa fiu absolut impotriva creselor. Si a gradinitelor. Si a scolilor. Daca v-ati revenit deja din soc, m-as bucura tare mult daca ati avea rabdarea sa cititi mai departe.
Raman la parerea mea, ca locul copilului este langa mama lui si nu in institutii "specializate", mai ales in primii ani de viata (cel putin 6 - chiar credeti ca degeaba vorbeste romanul despre cei 7 ani DE-ACASA?). NIMENI nu poate suplini mama!! Va spun iar cu mana pe inima, ca daca as fi avut cu ani in urma mintea de acum, nu mi-as mai fi dat copiii sub nicio forma la gradinita (la 3 ani cand l-am dus pe fiul meu la gradinita si am vazut cum plange si cat de disperat este, l-am luat acasa cu viteza luminii, dupa numai trei zile de proba; din pacate, un an mai tarziu, aflata sub presiunea familiei, am cedat si l-am dat la gradinita - si regret si astazi decizia gresita!!), as fi facut tot posibilul sa stau acasa langa copiii mei, pentru a-i putea insoti cu vorba, fapta, sufletul si inima pe calea minunata a copilariei. Sunt ani foarte putini, care trec nemapoimenit de repede: ei nici nu se mai intorc vreodata si nici nu-i vom mai putea recupera candva, cand vom avea noi in cele din urma timp si chef sa ne ocupam de copiii pe care i-am adus pe lume. Iar toti acesti ani risipiti lasa "crapaturi" enorme in relatia parinte-copil, goluri care nu vor mai putea fi umplute cu adevarat NICIODATA. Eu si acum lucrez pe aceste "santiere" sufletesti......

Si va spun sincer, ca eu nu am inteles niciodata sensul actiunii de a merge la serviciu, doar pentru a putea plati o bona  sau educatorii de la gradinita - oameni cu totul straini (de cele mai multe ori prost platiti, obositi si nu de putine ori depasiti de problemele personale)  - pe mana carora sa las educatia si formarea spirituala si sufleteasca a copiilor mei. Dar desigur fiecare trebuie sa se gandeasca profund si sa analizeze ce este mai bine pentru sine si pentru copilul sau si sa ia o hotarare in consecinta.
Problema majora astazi este ca TOATE statele/guvernele nu NU FAC absolut NIMIC ca sa sprijine cu adevarat familiile, caci situatia familiilor, in special a mamelor, este la fel de tragica atat in Romania, cat si in restul lumii. Tocmai mi-am dus astazi masina la revizie (aici in Belgia) si acolo lucreaza o fata din Romania. Face curat. Nu am mai vazut-o de foarte mult timp, si cand am intrebat-o ce-i face baiatul, mi-a povestit, cu mare bucurie si mandrie (ii straluceau ochii, mai ca incepeam sa plang de duiosie, asa de mila mi s-a facut de ea....), ca are acum si o fetita de 4 luni, pe care insa a trebuit sa o dea la cresa de la 3 luni, caci nu are incotro, trebuie sa lucreze. A intarcat-o la 2 luni si acum fetita este hranita cu lapte praf si borcanele, intr-o cresa oarecare, de un catre un om strain. 

 Nu vreau in niciun caz sa judec aici mamele care TREBUIE sa se duca la munca, caci altfel nu au cum sa supraviatuiasca si nu au ce le pune copiilor pe masa - ele chiar NU au alta solutie si eu le deplang sincer. Din contra, eu vreau sa arat cu degetul, desi nu este frumos, pe adevaratul vinovat!! Si incep cu un exemplu concret: in Germania, un loc de gradinita il costa pe statul german cca. 1400€ pe luna. Eu vin acum si va intreb: cati parinti nu ar sta acasa, si in loc sa faca o munca oarecare, care de cele mai multe ori nu le face nicio placere, ar avea mai degraba si mai cu bucurie grija de copiii lor, daca ar avea la dispozitie lunar acesti bani?? Dar statele nu doresc ca parintii sa se ocupe de copiii lor, caci ar putea face din ei oameni periculosi: oameni care gandesc, care judeca, care au o inima si un suflet si care nu fac ceea ce li se comanda, daca nu cred cu adevarat in lucrul respectiv. Si de aceea se si agita peste tot in lumea asta apele aiurea, mai ales in timpul campaniilor electorale, si se arunca praf in ochii alegatarilor cu locurile gratuite la gradinite si scoli cu program prelungit..... Referitor la Romania, cati parinti nu si-ar educa copiii acasa daca ar primi lunar suma pe care si statul roman o plateste pentru orice copil care merge in Romania la scoala? Sistemul este gresit, invechit si complet depasit, iar noi nu trebuie sa ne lasam mai departe prostiti in fata!

In acelasi timp, este trist dar foarte adevarat, si  este o alta grava problema a familiilor moderne, ca foarte multi parinti sau bunici nu mai au niciun chef sa se ocupe de copii, respectiv nepoti, si-i pun numai in fata televizorului si a calculatorului.... Noi am fost din pacate crescuti astfel incat sa nu avem incredere in noi. Nu ne cunoastem nici potentialul si nici nu banuim ce resurse imense sunt ascunse in noi. Iar aceste lucruri se manifesta negativ in primul rand in modul in care ne crestem copiii. Asa ca il aduc aici iar pe André Stern in discutie. Caci el este un om care nu a fost nicio zi la scoala, iar parintii lui nu s-au ocupat in mod special de ceea ce trebuia sa invete. Intr-adevar, mama lui a fost invatatoare (dar a renuntat sa mai lucreze in momentul in care a avut copiii, caci si ea, ca si mine, a considerat ca educatia si cresterea copiilor reprezinta o ocupatie in sine, la fel de importanta ca orice alta meserie, demna de tot respectul si de aceea si trebuie in cele din urma sa fie acceptata ca atare de catre toata lumea!!!), dar eu sunt de parere ca orice parinte, care stie sa-si foloseasca mintea, actioneaza logic si cu bun-simt, are competenta de a-si invata copiii absolut toate lucururile care conteaza cu adevarat in viata. Tatal lui André, Arno Stern,  este un om f. respectat si bine vazut, nu a fost nici el prea mult lal scoala, caci la 9 ani a trebuit sa fuga cu familia lui din Germania si a trait pana la sfarsitul razboiului prin Franta si Elvetia prin tot felul de lagare pentru evrei. Ma gandesc aici si la bunica mea (si la Tante Sara si la domna Ibrian), care la randul ei a avut prea multa scoala, dar a avut mai multe minte si mai mult bun-simt ca multi oameni cu 2-3 facultati (uitati-va numai la politicienii romani si stiit exact ec vreau sa scpun!). Ea m-a invatat toate lucrurile cu adevarat VITALE, pe care niciuna dintre scolile pe care le-am urmat nu a stiut sa mi le transmita. Si nu diploma de facultate m-a facut sa ajung unde sunt, ci mai degraba povestile bunicii spuse cu glas duios la gura sobei. Si lectiile de viata din bucataria ei de vara sau din gradina de zarzavat, livada si de la vie. Sa ne amintim aici, si de unul dintre cei mai mari pedagogi din istoria  Romaniei: Smaranda Creanga - rezultatul fantastic al pedagogiei ei, este, zic eu, incontestabil......

Este esential sa intelegem, ca nu orice om trebuie sa cunoasca neaparat calculul diferential, integral, chimia anorganica, fizica cuantica s.a.m.d.  pentru a reusi cu adevarat in viata. Un copil care creste fericit (si un copil care este neglijat atat de evident de parintii sau de bunicii sai NU are cum sa fie fericit) are incredere in sine, este echilibrat psihic, fizic si sufleteste, are dorinta innascuta de a invata si priveste viata cu incredere. Si daca vrei sa inveti ceva cu adevarat, poti invata la orice varsta. De fapt, toata chestiunea este foarte simpla, dar tocmai toata presiunea facuta asupra parintilor, venita din toate partile (nimic nu este intamplator, tot ceea ce se intampla este intentionat si perfect planificat si ghidat de la un nivel inalt!) are ca scop sa-i descurajeze si sa le bage frica-n oase (copiii fara scoala sunt niste salbatici, prosti, tampiti si necivilizati si alte astfel de teorii mai mult sau mai putin fantastice!), ca nu cumva sa indrazneasca careva sa faca ceva ce ar putea sa aduca prejudicii sistemului. Caci un om care se teme, care nu are incredere in el, este cel mai usor de manipulat si de controlat!

Sa nu uitam o clipa ca lumea are nevoie si de tarani si de meseriasi buni si nu numai de diplomati si de doctori in te miri ce domenii.... Un copil care are inclinatie si pasiune pentru un mestesug, va avea mult mai mult de castigat daca parintii sai il incurajeaza in directia respectiva, decat daca ii platesc meditatii ca sa intre la o facultate care nu-l intereseaza deloc.  Cum bine accentua Alexander Sutherland Neill: "Studentii care nu sunt interesati de obiectul studiului lor si care isi trec examenele invatand din greu, doar prin constrangere, vor deveni apoi profesori necreativi, medici mediocri si juristi incompetenti, desi ar fi putut deveni poate zidari exceptionali, buni tehnicieni sau politisti de prima mana." Tot de la domnul Neill:  "Scopul existentei copilului este de a-si trai propria viata - si nu viata pe care considera parintii ingrijorati ca ar trebui sa o traiasca, o viata care sa corespunda dorintelor parintilor, care cred ca stiu mai bine care sunt cele mai potrivite lucruri pentru copil. Astfel de interventii din partea adultilor au ca urmare numai o generatie de roboti. Copiii nu pot fi fortati sa invete un instrument sau orice altceva, fara a-i transforma intr-o anumita masura in adulti lipsiti de vointa. Ii transformam astfel in conformisti - un lucru bun pentru societate, care are nevoie de servitori ascultatori, care merg mecanic in fiecare dimineata cu trenul de 8.30 din suburbii in oras, ea fiind o societate care se sprijina pe umerii bietului omului total infricosat si usor de manipulat. "

Si iar nu ma pot stapani si iar reiau exercitiul meu preferat de gandire: " Haideti  sa ne imaginam ca Mozart s-ar fi nascut de exemplu pe 27 ianuarie 1996. Sa-l numim Mozart`96. Cu siguranta ca ar fi fost dat la gradinita, cel tarziu de la 2 ani, si apoi ar fi mers la scoala din colt; desi tatal acestui copil ar fi fost tot violonist la orchestra din Salzburg, nici nu s-ar gandit vreo clipa sa se ocupe personal de educatia copiilor sai. Mie-n suta ar fi avut televizor in camera, Nintendo pe noptiera, calculatorul pe masa si telefonul mobil in buzunar. Ca in orice familie de muzicieni, cu siguranta ar fi fost si copilul Mozart ´96 dat la o scoala de muzica, nu poate pentru ca ar fi avut talent, ci mai degraba ca sa duca mai departe traditia familiei, dar cu atata scoala normala, aparate, distractii, cumparaturi etc. chiar credeti ca ar fi avut timpul si linistea sa cada in contemplatie si sa patrunda in lumea profunda a muzicii asa cum a facut-o  adevaratul Mozart? Si mai conteaza oare ca Mozart nu stapanea cu siguranta calculul integral si  poate nu avea decat o vaga idee despre legile fizicii si chimiei? Caci chiar si fara aceste lucruri, el a reusit ceva mult mai maret: a daruit omenirii comori si valori  incomensurabile si  nemuritoare.
Vesnicul copil Mihaela Walter, care cu foarte putin timp in urma, la 46 de ani, a invatat de la fetita sa de 10 ani sa cante la fluier, va doreste multa pace si liniste sufleteasca si va incurajeaza sa cautati, si pana in panzele albe, raspunsul care va aduce caldura in inimile voastre! Caci numai el este cel adevarat!


Din repezeala, am uitat cea mai mare lectie de viata SI de pedagogie pe care am primit-o astazi, cu tare mare bucurie:





miercuri, 16 aprilie 2014

Barba lui Aron - o planta otravitoare

Viata mea este mai plina (implinita) ca oricand, am planuri si proiecte care ar putea usor preocupa zece persoane, de aceea ma si indepartez din pacate atat de des de scopul initial al acestui blog. Va cer tuturor iertare, va asigur ca ma straduiesc din rasputeri sa corectez pe cat posibil micile deraieri, dar.....
Astazi, ma mobilizez (in cele din urma!) si va prezint o planta foarte raspandita: barba lui Aron, o planta puternic otravitoare. 
Caci este VITAL sa cunoastem nu numai plantele comestibile, ci si pe cele otravitoare. In orice caz, cel mai important aspect al folosirii plantelor salbatice in alimentatie ramane: mancam intotdeauna numai plantele pe care le putem identifica cu o siguranta de 100%. Nu conteaza atat de mult, mai ales la inceput, sa mancam o paleta foarte mare de plante salbatice, este suficient la acest moment si daca consumam numai papadie si urzici culese cu propriile maini. 
Si pentru ca in fiecare an primesc nenumarate mesaje cu fotografii si intrebari referitoare la "barba lui Aron", m-am hotart sa o descriu mai bine. Caci este foarte tentat sa o culegem, se gaseste la tot pasul, este stufoasa (nu trebuie sa ne chinuim prea tare ca sa adunam o cantitate mare) si arata apetisant, asa cum au descris-o multi dintre cei care mi s-au adresat, ca un soi de spanac. Barba lui Aron sau rodul pamantului sau piciorul vitelului sau porumbul cucului: planta Arum maculatum are, in functie de diferitele zone ale tarii, tare multe nume. 
Toate partile plantei sunt otravitoare, dar, acum vine vestea buna, de fapt este greu, daca nu chiar imposibil, sa te otravesti cu ea,  caci daca  gusti numai o bucatica de frunza (asa cum am facut si pana acum, "vorbesc" iar din propria experienta si nu numai din carti si nici nu adun aici informatii, mai mult sau mai putin indoielnice, din Internet!), iti "arde" si-ti "paralizeaza" imediat toata gura (senzatia pe care o capatam dupa o anestezie dentara puternica)! Reactia instictiva, absolut corecta a organismului, este de a scuipa imediat frunza (argila si carbunele alimentar, ca antidot, sunt si in acest caz de mare ajutor!). Problematica devine toata chestiunea, doar daca barba lui Aron este pusa in smoothie sau in salate, de aceea m-am si hotarat sa va atrag astazi iar atentia: este deosebit de important sa folositi in aceste cazuri, strict numai plantele pe care le puteti identifica exact!



Asa cum am scris si AICI, barba lui Aron creste adesea in apropierea leurdei si poate fi usor confundata de catre "incepatorii in ale plantelor salbatice", mai ales cand planta este foarte tanara. Deci atentie marita!  In aceatsa fotografie: leurda (in stanga jos), usturoita (la mijloc), iedera (sus) si barba lui Aron  (in dreapta sus, sub iedera),  planta otravitoare cu care leurda poate fi confundata, de aceea mirositi fiecare frunza de leurda si atunci nu veti mai putea avea niciun dubiu (dar sa nu mancati pana nu ati terminat de cules, caci daca mancati chiar si numai o frunze de  leurda, nu-i mai simtiti mirosul de usturoi atat de bine!!)


Natura este perfecta, de aceea, ca si orice alta planta din lume, barba lui Aron are un rol foarte bine stabilit in ecosistem: constituie hrana multor fiinte, caci ea nu este otravitoare pentru toate vietuitoarele acestui pamant, ne incanta ochii cu frumustetea frunzelor, a florilor si a fructelor sale  si are o contributie importanta la mentinerea echilibrului mineral al solului. 
Eu i-am invatat in primul rand pe copiii mei, de la bun inceput, sa recunoasca plantele otravitoare - caci am o colectie impresionanta in gradina. Cunosc parinti care indeparteaza din gradina orice planta care ar putea constitui un pericol pentru copii, iar eu nu incetez sa ma intreb: cat de  logica si de utila poate fi o astfel de actiune????
Degetelul rosu  - o alta planta otravitoare, de o frumusete rapitoare si o importanta deosebita pentru intregul ecosistem!